Dupa ani intregi de asteptari si amanari nejustificate, vanzarea combinatului chimic Oltchim Ramnicu Valcea, altadata un nume de referinta in economia romaneasca, pare a fi o poveste fara sfarsit. Desi in prima parte a anului, lucrurile pareau ca intra, in sfarsit, pe ultima suta de metri, finalizarea operatiunii a fost din nou amanata, pentru luna septembrie.

Intr-un interviu acordat wall-street.ro Wojciech Zaremba, reprezentantul pentru Romania al PCC SE (cel mai important actionar minoritar al Oltchim) spune ca nu intelege motivele acestei taraganari si ca va actiona statul roman in instanta, daca nu se va respecta ultimul termen.

Odiseea Oltchim, episodul 2012

In luna martie, Ministerul Economiei a facut public algoritmul de privatizare a combinatului Oltchim Ramnicu-Valcea. Astfel, erau planificate doua etape: prima, cu oferte preliminare neangajante si a doua - organizarea unei licitatii cu oferta in plic, urmand ca potentialii investitori sa poata negocia direct cu OMV Petrom preluarea Arpechim, rafinarie aflata in conservare.
In acordul cu FMI, Guvernul se angajaze sa privatizeze Oltchim pana la sfarsitul lunii aprilie.

Companiile TISE (Rusia), PCC SE (Germania), Pegamont Ploiesti si Aisa Invest din Cluj au depus, pana la jumatatea lunii aprilie, oferte neangajante pentru participarea la privatizarea combinatului. In aproximativ doua saptamani urma sa fie caietul de sarcini, in care va fi inclus si pretul de pornire a licitatiei. Apoi, era necesara o perioada de 30 de zile in care companiile vor putea depune ofertele angajante.

La inceputul lunii mai, ministrul economiei din Guvernul Ponta si-a asumat, la intalnirea cu reprezentantii FMI si ai Comisiei Europene, privatizarea companiei Oltchim in septembrie

Sfarsitul lunii iunie a adus si cele mai recente stiri despre odiseea Olchim. Remus Vulpescu, seful OPSPI, a anuntat ca emitentul ca intra in administrare speciala, procedura ce presupune analizarea situatiei companiei si gasirea unor mecanisme financiare prin care sa fie rezolvata situatia societatii si sa fie platite salariile restante.

Wojciech Zaremba, reprezentantul pentru Romania al grupului german PCC SE, ce detine 18,3% din Olchim, spune ca pozitia companiei este foarte clara: trebuie respectat acordul cu FMI si privatizata compania cat mai curand posibil.

“Cand am ajuns in Romania, acum 6 ani, se astepta privatizarea Oltchim in urmatoarele cateva luni. De atunci, am asteptat luni dupa luni, an dupa an si de fiecare data se gaseste cate un motiv de amanare a privatizarii. Sper ca aceasta administrare speciala va ajuta la finalizarea cat mai rapida a procesului”, a declarat Zaremba, intr-un interviu acordat wall-street.ro.

In opinia sa, compania nu mai are timp. Mai mult, PCC pare ca a ajuns la capatul rabdarii. “Daca nu se respecta acest termen, vom da statul roman in judecata. Este o situatie anormala, care ne incalca drepturile. Am pierdut foarte mult timp si bani”.

Oficialul PCC spune ca, daca statul nu va alege oferta lor, vor ramane in actionariatul Oltchim si vor incerca sa coopereze cu noul proprietar.

“Nu inteleg de ce sa se mai amane. Prima etapa din proces a fost parcursa. Conform declaratiilor domnului Roibu, compania genereaza pierderi de aproximativ 7 milioane euro, lunar, din cauza lipsei de decizii. Nu ne mai putem permite o noua amanare. Am investit timp, bani, am pierdut oportunitati si daca nu se poate lua o decizie rapid, compania poate intra in colaps. Si nu cred ca isi doreste nimeni acest lucru”, a mai explicat Zaremba.

“Nu exista retete miraculoase. Trebuie facut un plan de salvare si restructurare”


Tinand cont ca privatizarea Olchim este pe ultima suta de metri, statul nu ar trebui sa mai gaseasca motive de amanare.

“Trebuie sa respecte termenul, mai ales ca totul este simplu de acum, nu este nimic special. De ce sa mai amane? De ce au asteptat atatia ani? Nu imi dau cu parerea in alte situatii, dar in cazul Oltchim nu mai au nicio scuza. Cat timp se lungesc din nou cu privatizarea, inseamna ca actioneaza impotriva intereselor companiei si actionarilor. Acest lucru este inacceptabil”, a declarat Zaremba.

Oficialul PCC a refuzat sa comenteze despre cifre sau valoarea companiei la acest moment, in contextul in care oferta a fost depusa iar informatiile sunt confidentiale. Ce solutii vede reprezentantul celui mai important actionar minoritar al combinatului, care asteapta de ani buni privatizarea?

“Consider ca restructurarea ar fi trebuit sa includa conversia mai multor datorii, inclusiv la Electrica, CFR Marfa sau obligatiuni, nu doar AVAS. Compania trebuia restructurata de actionarilor majoritar inainte de privatizare. Trebuie sa existe un plan de salvare si restructurare. Dar aceste lucruri nu au fost realizate, asa ca trebuie indeplinite cat mai curand posibil. Nu exista o reteta miraculoasa. Trebuie analizata situatia in detaliu si implementate cele mai bune solutii pentru minimizarea datoriilor, asigurarea capitalului de lucru si asigurarea functionalitatii. Va fi nevoie de 5-10 ani pentru toate aceste lucruri, dar noi suntem dispusi sa ne asumam”, a declarat Zaremba.

In opinia sa, inainte de a se discuta de alte investitii, trebuie intai finalizate cele deja incepute si un focus mai mare pe investitii in mediu. Abia apoi, se poate discuta de un plan nou pentru companie.

Sunt si alte oportunitati interesante pentru PCC, in Romania?

“Am investit atat de multi bani si timp in Oltchim si nu s-a finalizat nimic. Nu ne putem gandi la alte oportunitati in Romania, pana nu vedem rezultatele concrete. Apoi, vom vedea. Singura noastra preocupare acum, in tara voastra, este sa salvam combinatul, sa il facem profitabil si apoi sa il dezvoltam”, a raspuns Zaremba.

Cum vede oficialul PCC insolventa Hidroelectrica


Insolventa Hidroelectrica este un semnal prost pentru investitorii straini, nimeni nu se astepta. Tendinta generala, peste tot in lume, este sa faci tot ce este posibil pentru a supravietui, sa folosesti alte instrumente , sa faci reorganizari, restructurari iar insolventa sa fie o ultima varianta. Daca incepi cu acest instrument important, inseamna ca fie este o greseala, fie situatia chiar este delicate. Semnalul este unul negativ, investitorii vor ezita sa investeasca in Romania. Va plana intrebarea: Daca o companie de talia Hidroelectrica, generatoare de profit, a intrat in insolventa, inseamna ca ne putem astepta ca oricare alta companie sa aiba aceeasi evolutie?. Eu cred ca a fost o decizie grabita, fara un motiv intemeiat si problema s-ar fi putut rezolva altfel. Sper ca pe viitor, factorii de decizie sa analizeze mai bine, inainte sa faca astfel de greseli”.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri