9 Iulie 2012

Investitorii institutionali straini si-au diminuat in iunie achizitiile la FP



Investitorii institutionali straini au continuat sa cumpere actiuni Fondul Proprietatea in luna iunie, insa achizitiile au incetinit, participatia cumulata a acestora avansand cu doar 0,75 puncte procentuale, la 48,75% din titlurile FP, conform Mediafax.

La finalul lunii mai, investitorii institutionali straini detineau cumulat 48% din actiunile Fondului Proprietatea.

Temperarea achizitiilor investitorilor straini a fost probabil determinata de perioada de vara, in care cei mai multi investitori nu tranzactioneaza, dar si de intrarea Hidroelectrica in insolventa, aceasta fiind una dintre cele mai importante companii din portofoliul Fondului Proprietatea.

Ca urmare a intrarii Hidroelectrica in insolventa, Fondul Proprietatea va inregistra la zero valoarea actiunilor detinute la companie ceea ce va duce la scaderea cu 21% a valorii activului net.

Investitorii institutionali inregistrati in Romania au vandut in luna iunie aproape 0,1% din titlurile FP, astfel ca au ajuns sa detina impreuna 9,66% din capitalul social, fata de 9,76% la finele lunii mai, potrivit unui raport transmis, vineri, de Fondul Proprietatea Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Printre vanzatorii de actiuni FP in luna mai s-au regasit si actionarii persoane fizice straine si romane.

Astfel, participatia actionarilor persoane fizice straine a scazut cu 0,32 puncte procentuale, la 7,4%, de la aproape 7,72% la finele lunii mai. Participatiile actionarilor persoane fizice romane au ajuns la 29,79% din titluri, fata de 30,12% in luna mai.

Fondul Proprietatea controleaza 1,74% din actiunile propri, titluri rascumparate anul trecut si care vor fi anulate.

Cei mai mari actionari ai Fondului Proprietatea sunt fondul american de hedging Elliott Associates, care la finalul lunii martie controla indirect 13,91% din actiuni, si City of London (9,8%).

Cel mai mare actionar persoana fizica, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industrias Nicolae Malaxa, detinea la mijlocul lunii mai un pachet reprezentand 4,93% din actiuni.

Fondul Proprietatea este o societate de investitii de tip inchis, infiintata in 2005 pentru despagubirea persoanelor ale caror proprietati au fost confiscate abuziv de statul comunist si sunt imposibil de retrocedat in natura. FP a fost listat la Bursa de Valori Bucuresti in ianuarie 2011, iar in acest an ar putea fi cotat si la bursa de la Varsovia.

Actiunile Fondului Proprietatea au incheiat sedinta bursiera de vineri in scadere cu 0,22%, la 0,46 lei. La aceasta cotatie, capitalizarea Fondului este de 6,338 miliarde lei (1,404 miliarde euro).



Citeste si