27 Septembrie 2012

Ponta il ameninta pe Vulpescu: Sa vorbeasca mai putin si sa explice mai clar, altfel punem un nou sef la OPSPI



Seful Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI), Remus Vulpescu (foto), va trebui sa vorbeasca mai putin si sa explice mai clar datele legate de procesul de privatizare la Oltchim, in caz contrar urmand sa fie instalata o noua conducere la OPSPI, a afirmat premierul Ponta, citat de Mediafax.

"Domnul Vulpescu sa faca bine sa explice foarte clar, sa vorbeasca mai putin si sa explice mai mult. Daca poate, daca nu, gasim un alt sef la OPSPI care poate sa explice mai clar', i-a spus Ponta ministrului Economiei, in fata jurnalistilor, la inceputul sedintei de miercuri a Guvernului.

Dan Diaconescu a castigat licitatia pentru preluarea a 54,8% din actiunile Oltchim, dupa ce a oferit 203 milioane de lei, cel mai mare pret, pentru titlurile detinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, marti, ca Dan Diaconescu are termen pana luni, 1 octombrie, sa plateasca pretul pe actiuni, caz in care acesti bani ar putea fi acordati Oltchim pentru functionarea combinatului., ca imprumut de salvgardare pentru maximum sase luni, pana la transferul actiunilor.

Premierul a precizat totodata ca Guvernul este pregatit sa numeasca un nou management la Oltchim si sa dispuna administrarea speciala a combinatului daca Dan Diaconescu nu achita pana luni pretul pe actiuni, iar in maximum sase luni va relua procesul de privatizare cu un investitor strategic.



Citeste si