24 Octombrie 2012

PCC cere revocarea CA Oltchim si un buget "realist" pentru 2013



Compania PCC, actionar minoritar al Oltchim, solicita revocarea intregului Consiliu de Administratie (CA) al combinatului chimic si alegerea unor noi membri prin vot cumulativ, revizuirea bugetului de venituri si cheltuieli pentru acest an si intocmirea unui buget "realist" pentru 2013, scrie Mediafax.

PCC, companie inregistrata in Germania, solicita Consiliului de Administratie sa prezinte un raport privind sistemul de distributie a produselor comercializate de Oltchim care sa evidentieze cota de profit a intermediarilor si sa propuna masuri de corectie, potrivit unui comunicat al Oltchim transmis luni Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

De asemenea, actionarul minoritar solicita plata integrala a datoriei de 15,7 milioane lei a Oltchim catre Salrom, precum si punerea la dispozitia Oficiului Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie a tuturor contractelor de achizitie publica cu o valoare egala sau mai mare de 500.000 euro.

Alte propuneri ale PCC vizeaza intocmirea de catre CA a unui raport privind contractele de sponsorizare si publicitate, precum si eliminarea costurilor extinse ale acestor acorduri.

Propunerile PCC completeaza convocatorul Adunarii Generale a Actionarilor Oltchim, programata pentru 5 noiembrie.

La sfarsitul lunii mai, Oltchim inregistra datorii de 2,59 miliarde lei (581 milioane euro), la care se adauga datorii de 130 milioane euro pentru credite contractate si 85 milioane euro restante de plata catre furnizori privati si 43 milioane euro fata de clienti care au achitat in avans.

Secretarul de stat in Ministerul Economiei Rodin Traicu a declarat ca Guvernul intentioneaza sa acorde combinatului chimic un ajutor de urgenta de 20 milioane euro.

Incercarea de privatizare a Oltchim, derulata in luna septembrie, a esuat, intrucat Dan Diaconescu, adjudecatarul pachetului de actiuni detinut de stat, nu a adus dovezi ca detine suma de 45 milioane euro pe care s-a angajat sa o plateasca pentru titluri. PCC a participat la licitatie si a oferit 2,9 milioane de euro pentru preluarea Oltchim.

Ministerul Economiei detine 54,8% din actiunile combinatului chimic. In actionariat se mai regasesc compania germana PCC SE (18,32%) si fondul de investitii Carlson Ventures, inregistrat in Marea Britanie, care detine prin Nachbar Services 14,02% din titluri.



Citeste si