23 Noiembrie 2012

Broker: Avem nevoie si de alte mize pe BVB in afara de Fondul Proprietatea



Bursa de la Bucuresti a scazut cu 0,31% in prima parte a sedintei de joi, intr-o piata apatica si unde valoarea tranzactiilor cu actiuni a ajuns cu greu la 3,3 milioane lei, scrie Mediafax.

Piata a debutat pe scadere foarte usoara, iar dupa primele 30 de minute a reusit sa treaca pentru scurt timp pe verde. Ulterior, bursa s-a intors pe rosu, insa la fel ca in sedintele precedente, volumele de tranzactionare au continuat sa fie reduse si atentia putinilor investitori a fost axata doar pe cateva actiuni.

La ora 13:00, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 0,16%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, stationa la nivelul de miercuri. Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste (EBS), era in scadere cu 0,13%, iar indicele BET-NG, al actiunilor companiilor din sectorul energetic, era in stagnare.

Pe de alta parte, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, era cu 0,32% peste nivelul de la inchiderea de miercuri.

Investitorii au tranzactionat in total actiuni de doar 3,3 milioane lei (728.000 de euro), valoare cu 18% sub rulajul din prima jumatate a sedintei precedente, de 4 milioane lei (890.000 de euro).

Actiunile SIF Transilvania (SIF3) si titlurile Bancii Transilvania (TLV) au fost cele mai lichide din piata, cu operatiuni de 995.000 de lei si, respectiv, de 565.000 de lei. Cele doua actiuni au asigurat, astfel, aproape jumatate din rulajul bursei. Cea mai recenta operatiune cu titlurile SIF Transilvania a fost realizata la 0,622 lei, pret in crestere cu 1,27%, iar actiunile bancii au avansat cu 0,36%, la 1,129 lei.

Actiunile Fondului Proprietatea (FP), care de regula sunt cele mai lichid din piata au consemnat doar al patrulea rulaj, de 440.000 de lei. Cu aceste titluri au fost realizate doar 40 de operatiuni. Cel mai recent transfer a fost efectuat la 0,533 lei, pret similar ultimei cotatii de miercuri.

La mijlocul sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 0,8%. Pietele au fost pe verde inca din primele minute, datorita optimismului generat de datele privind cresterea industriei manufacturiere din China. Ulterior, optimismul investitorilor a fost sustinut de publicarea unor date peste asteptari privind industria manufacturiera in zona euro.



Citeste si