29 Noiembrie 2012

BERD vinde actiuni Petrom de 19 mil. euro. Cumparatorul nu poate sa renunte la ele timp de trei luni



Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a vandut pe Bursa de la Bucuresti 0,4% din actiunile Petrom (SNP), pentru 84,9 milioane lei (18,8 milioane euro), potrivit unui anunt oficial.

Pretul la care au fost facuta tranzactia este de 0,37 lei, cu 6,3% sub ultima cotatie de marti de pe piata principala. In piata spot, actiunile SNP scadeau cu 0,25%, la 0,394 lei. Pretul este aproape identic celui din oferta publica secundara desfasurata de statul roman anul trecut (0,3708 lei), si care a esuat.

BERD a lichidat astfel 20% din actiunile pe care le detinea in cadrul Petrom, ajungand astfel sa mai detina 1,6% din capitalul companiei petroliere.

Raiffeisen Capital & Investment si Wood & Co. au fost brokerii care au intermediat deal-ul, cumparatorul avand impusa o clauza de 90 de zile in care nu poate vinde actiunile. BERD a devenit actionar Petrom in 2004.

„Exit-ul nostru partial din cadrul Petrom vine in conditiile in care atractivitatea Romaniei pentru investitorii institutionale a crescut”, a declarat Kevin Bortz, director Natural Resources, BERD.

Mariana Gheorghe, directorul general Petrom, spune ca succesul acestui deal reflecta cererea puternica din partea investitorilor pentru actiunile Petrom.

Petrom a inchis sedinta de tranzactionare de miercuri la pretul de 0,39 lei/actiune, compania fiind astfel evaluata la 22 miliarde lei.



Citeste si