4 Decembrie 2012

BT Leasing vrea sa emita obligatiuni de 10 mil. euro pe Bursa



BT Leasing Transilvania IFN, parte a grupului financiar bancar Banca Transilvania, vrea sa imprumute intre 22,5 milioane lei (5 milioane euro) si 45 milioane lei (10 milioane euro), prin vanzarea de obligatiuni cu maturitate de cinci ani.

Obligatiunile ar urma sa fie listate la Bursa de Valori Bucuresti si vor avea o dobanda fixa, platita semestrial. Prospectul preliminar in vederea evaluarii intentiei a fost aprobat saptamana trecuta de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM), scrie Mediafax.

Oferta ar urma sa fie intermediata de BT Securities, firma de brokeraj a grupului Banca Transilvania.

BT Leasing Transilvania IFN a inregistrat anul trecut venituri de 91,7 milioane lei (21,6 milioane euro), in scadere cu aproape 12%, si cheltuieli de 81 milioane lei (19,1 milioane euro), cu 16% sub costurile din 2010. Astfel, profitul a urcat cu 73%, la aproape 9 milioane lei (2,1 milioane euro).

O emisiune de obligatiuni ar urma sa fie lansata si de Banca Transilvania. Institutia de credit vrea sa imprumute 30 milioane euro printr-o emisiune de obligatiuni convertibile, cu maturitate de pana la 7 ani si pentru care ar putea plati o dobanda anuala cu 6 - 6,25 puncte procentuale peste EURIBOR la sase luni, rata situata in prezent la 0,342%.

Cea mai recenta emisiune de obligatiuni corporative si, totodata, ultima din ultimii sapte ani de pe piata de capital locala a fost derulata in luna octombrie, cand distribuitorul de gaze naturale GDF SUEZ Energy Romania a atras 250 milioane lei (54,6 milioane euro) printr-o oferta in care a vandut obligatiuni cu maturitate la cinci ani, cu o dobanda fixa de 7,4% pe an.

Alaturi de obligatiunile GDF Suez Energy Romania, la bursa de la Bucuresti mai sunt listate doua emisiuni de obligatiuni corporative, ale Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (130 milioane lei) si ale Bancii Europene de Investitii (300 milioane lei).

Anterior ofertei GDF Suez Energy Romania, cea mai recenta emisiune de obligatiuni lansata de o companie din Romania si listata la BVB a fost in 2005, de catre Banca Transilvania. Titlurile respective au ajuns la scadenta in 2010.



Citeste si