17 Decembrie 2012

Sindicalistii Oil Terminal au dat compania in judecata pentru drepturi banesti



Sindicalistii de la Oil Terminal Constanta (OIL) au chemat compania de stat in instanta, cerand drepturi banesti, iar primul termen de judecata a fost stabilit pentru luna martie a anului viitor, informeaza Mediafax.

"Sindicatul liber Petrolistul din Oil Terminal Constanta a formulat actiune de chemare in instanta, avand ca obiect drepturi banesti, materia juridica fiind litigii de munca (...)", se arata intr-un comunicat al companiei transmis vineri Bursei de Valori Bucuresti.

Compania precizeaza ca a primit miercuri citatia si cererea de chemare in judecata. Primul termen de judecata a fost stabilit pentru 4 martie 2013.

Statul detine prin Ministerul Economiei 59,62% din capitalul Oil Terminal, iar Fondul Proprietatea are 8,45% din actiuni.

Compania este specializata in servicii privind primirea, depozitarea, conditionarea si expedierea titeiului, a pacurii si a altor materii prime lichide pentru import, export si tranzit.



Citeste si