21 Februarie 2013

Dupa tauri si ursi, pe Bursa ar putea sa apara o noua specie: administratorii "mamut" de SIF-uri



Omul de afaceri Dragos Bilteanu ar putea ajunge sa administreze active de peste jumatate miliard de euro si rezerve de cash cifrate la 76 mil. euro, daca SIF Banat Crisana, societatea pe care o conduce, va reusi sa preia indirect controlul SIF Muntenia. Responsabilitatea aprobarii tranzactiei cade in seama CNVM si a Consiliul Concurentei, institutii care vor decide astfel daca dau liber la formarea unor administratori mamut de SIF-uri. Brokerii se indoiesc insa de un aviz favorabil.

La sfarsitul saptamanii trecute SIF Banat Crisana (SIF1) si-a anuntat intentia de a prelua controlul SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia (SIF4). In acest sens compania a notificat Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) si Consiliul Concurentei, care vor trebui sa decida daca aproba tranzactia.

SIF Banat Crisana este a doua cea mai mare societate de investitii financiare de pe Bursa de la Bucuresti, avand active nete de 1,37 mld. lei (313 mil. euro) si depozite bancare de 125 mil. lei (28 mil. euro).

De cealalta parte, SIF Muntenia controla in ianuarie active nete in valoare de 1,09 mld. lei (248 mil. euro) si avea 202,9 mil. lei in conturi.

Impreuna, cele doua SIF-uri ar avea active de 561 mil. euro si pachete importante de actiuni in cadrul BRD si Banca Transilvania, doua dintre cele mai mari banci locale.

SIF Muntenia si SIF Banat Crisana au actiuni BRD cu o valoare totala de 546 milioane lei (8,8% din banca). Alte pachete importante de actiuni detinute de cele doua SIF-uri sunt cele de la Biofarm, Vrancart si Fondul Proprietatea.

Brokerii: Credeati ca ati vazut pana acum lupte pentru SIF-uri? Asteptati sa vedeti ce se intampla daca acestea se vor concentra
Puterea pe care un singur administrator ar putea sa o dobandeasca in urma preluarii conducerii mai multor SIF-uri ar putea sa genereze si o serie de probleme, spun brokerii.

“Am putea sa ajungem in situatia in care mai multe SIF-uri sa fie administrate de un singur SAI (n.red. societate de administrare a investitiilor). Ar fi o putere foarte mare, poate chiar prea mare, concentrata in mainile catorva persoane, asa ca ma indoiesc ca institutiile de control vor fi de acord cu acest lucru”, este de parere Marcel Murgoci, directorul de tranzactionare al casei de brokeraj Estinvest.

Cele cinci SIF-uri listate pe bursa au in administrare active de 6 miliarde lei, cu doua miliarde mai mult decat Erste Asset Management, cel mai mare administrator de fonduri de investitii din Romania.

“Consolidarea SIF-urilor ar fi un lucru bun, insa trebuie sa vedem si reversul medaliei: daca pana acum s-au dat lupte importante pentru conducerile SIF-urilor, ganditi-va la ce nivel ar ajunge acestea dupa cresterea mizei, dupa ce un SIF ar ajunge sa controleze mai multe societati similare. Daca vor exista si alte absorbtii, miza va creste, interesele vor creste si foarte posibil si conflictele vor creste. Ma indoiesc ca pe termen scurt este o tranzactie realizabila; deal-ul este greu de pus in practica din cauza dificultatilor legislative”, a declarat Mihai Muresian, seful departamentului de tranzactionare Intercapital Invest.

De asemenea, ramane de vazut in ce masura sefii CNVM isi vor asuma raspunderea adoptarii unei decizii atat de importante cu doar doua luni inaintea desfiintarii Comisiei si infiintarea unei autoritati unice de supraveghere financiara, din care o parte dintre acestia ar putea sa nu mai faca parte.



Citeste si