Sedinta AGA de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) in care trebuia sa fie discutata modificarea tarifelor aplicate brokerilor pentru tranzactiile intermediate nu a putut fi derulata nici joi, la a doua convocare, tot din cauza neintrunirii cvorumului necesar, scrie Mediafax.
Joi au fost prezenti actionari care detin 40,15% din capitalul Bursei, insa cvorumul minim necesar era de 50%.

La prima convocare prezenta a fost de 19,34%, iar cvorumul minim necesar era de 75%.

Aceasta este a cincea adunare extraordinara la care Bursa spera sa convinga actionarii sa participe, dupa ce precedentele patru incercari nu au intrunit cvorumul necesar.

Actionarii Bursei au fost convocati miercuri si joi intr-o adunare generala extraordinara pentru a vota schimbarea politicii de comisioane aplicate brokerilor pentru tranzactiile intermediate. Propunerea Consiliului de Administratie presupune scaderea comisioanelor variabile din valoarea tranzactiilor si introducerea unui tarif fix lunar de 3.500 lei, fiind vizata astfel cresterea lichiditatii.

In aceste conditii, brokerii cu rulaje foarte mari ar fi suportat costuri mai reduse, iar cheltuielile urmau sa creasca pentru brokerii care intermediau tranzactii mai mici.

In prezent, Bursa aplica un tarif de 0,117% din valoarea vanzarilor si, respectiv, de 0,045% din valoarea achizitiilor, indiferent de valoarea tranzactiilor.

Pe ordinea de zi a sedintei figura si o serie de modificari ale statutului BVB, printre care si modificarea cvorumurilor necesare pentru intrunirea adunarilor generale ordinara si extraordinara. Pentru adunarea ordinara cvorumul era propus sa scada la 25% pentru prima convocare (50% in prezent), iar in cazul adunarii extraordinare cerinta de prezenta ar fi putut fi redusa la 25% la prima convocare (75% in prezent) si, respectiv, la 20% in a doua zi (50% in prezent).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri