Hidroelectrica a inregistrat in primul trimestru un profit brut de 144 milioane lei (32,8 milioane euro), de la o pierdere de 136 milioane lei in primele trei luni ale anului trecut, si a avut o cifra de afaceri de 661 milioane de lei (150,7 milioane euro), in urcare cu 15,7%.
Producatorul de electricitate, aflat in insolventa de aproape un an, a inregistrat in primul trimestru al anului trecut o cifra de afaceri de 571 milioane de lei, a declarat pentru Mediafax avocatul Remus Borza, reprezentantul firmei Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.

Compania precizeaza, intr-un comunicat, ca pentru acest an a bugetat un profit brut de 434 milioane lei, la o productie de 13 TWh. Castigul ar urma sa ajunga astfel la un nivel record, depasindu-l pe cel din 2010, de 284 milioane lei, la o productie de 20 TWh.

Potrivit comunicatului, Hidroelectrica a vandut energie in primele trei luni la un pret mediu de 184 lei pe MWh. Inainte de intrarea in insolventa, compania de stat vindea electricitatea pe care o producea la preturi de pana la 130 lei pe MWh.

Hidroelectrica este controlata de stat, prin Ministerul Economiei, si a intrat in insolventa in iunie anul trecut.

Euro Insol a aratat ca principala cauza pentru intrarea in insolventa a fost vanzarea energie prin contracte bilaterale catre "baietii destepti".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri