9 Iulie 2013

Bursa a inchis in crestere, pe un rulaj sustinut de actiunile FP



Bursa de la Bucuresti a crescut cu 0,75%, intr-o piata in care cei mai multi investitori au continuat sa adopte pozitii de asteptare, iar tranzactiile cu actiunile Fondului Proprietatea (FP) au asigurat peste jumatate din lichiditate.

Jucatorii au tranzactionat actiuni in valoare de 16,69 milioane lei (3,75 milioane euro), in crestere fata de nivelul inregistrat vineri, de 10,6 milioane lei (2,4 milioane euro).

Astfel, transferuri de peste 100.000 de lei au inregistrat actiunile emise doar de 12 din cele 79 de companii listate pe primele trei categorii si la sectiunea titlurilor internationale.

"Sedinta de tranzactionare de luni a confirmat, din prisma tranzactiilor, ritmul de vara din ultima perioada, sentimentul fiind in general pozitiv, avand in vedere evolutia indicilor globali de la finalul saptamanii trecute si debutul acesteia. Rulajul scazut poate fi argumentat si prin anticiparea ofertei primare pentru compania Nuclearelectrica, detaliile finale ale ofertei urmand sa fie anuntate cel mai probabil in urmatoarele zile", a declarat pentru Mediafax Bogdan Gherghe, analist la casa de brokeraj Tradeville.

Aproape 60% din lichiditatea de luni a fost asigurata de transferuri cu actiunile Fondului Proprietatea, de 9,47 milioane lei. Pretul actiunilor Fondului Proprietatea a urcat cu 1,05%, la 0,628 lei.

Rulajul total al Bursei a fost sustinut si de doua transferuri deal cu actiunile BRD, in valoare cumulata de 2,78 milioane lei. Schimburile au fost perfectate la 7,5 lei, in stagnare fata de cotatia de vineri.

Indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, a incheiat sedinta in urcare cu 0,64%, in timp ce indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, s-a plasat cu 1,48 % peste nivelul de vineri.

Indicele extins BET-XT a crescut cu 0,68%, iar indicele extins BET-BK s-a situat cu 0,84% peste sedinta precedenta.

Indicele BET-XT reflecta evolutia primelor 25 de actiuni romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, inclusiv titlurile bancii austriece Erste, SIF-urile si Fondul Proprietatea.

Indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,86%.

Pe piata Rasdaq, investitorii au transferat actiuni de 158.000 de lei, fata de 522.000 de lei in sedinta de vineri.
Potrivit analistului Tradeville, lichiditatea de la BVB ar putea fi revitalizata de startul perioadei de raportari financiare pentru trimestrul al doilea, Alcoa fiind prima companie din indicele Dow Jones Industrial Average care isi va prezenta datele, dupa inchiderea sedintei de tranzactionare.

La inchiderea pietei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in crestere cu pana la 2,4%, iar piata din Statele Unite a deschis in urcare sedinta de tranzactionare de luni.



Citeste si