12 August 2013

Dupa ce a pierdut 6 mld. $, "Balena londoneza" ar putea scapa de inchisoare



Bruno Iksil, traderul care a pierdut 6 mld. dolari din conturile J.P. Morgan Chase & Co. in 2012, are sanse mari sa scape de inchisoare potrivit unor surse citate de catre MarketWtach.com.

Inainte de a face tranzactiile dezastruoase de acum un an, Iksil, cunoscut in piata ca „Balena londoneza” datorita sumelor imense de bani pe care le avea in administrare, ocupa functia de Chief Investment Officer al biroului JPMorgan din Londra.

Traderul a facut pariuri imense in piata derivatelor care au cauzat pierderi financiare si de imagine bancii americane.

In ultimul an, Departamentul de Justitie al SUA precum si Autoritatea de supraveghere a burselor americane (SEC) au incercat sa afle daca traderii responsabili pentru aceste tranzactii au subevaluat intentionat pozitiile pentru a ascunde severitatea unor eventuale pierderi pentru JP Morgan.

Chiar daca anchetele sunt inca in desfasurare, Iksil nu mai este tinta investigatiei, spun surse apropiate celor doua institutii.

In prezent nu este clar de ce atat Departamentul de Justitie cat si SEC si-au pierdut interesul pentru „Balena londoneza”. De mentionat insa ca Iksil a cooperat cu cele doua institutii precum si cu JP Morgan, care a desfasurat o ancheta interna proprie.

Intr-o convorbire inregistrata, Bruno Iksil a numit pozitiile deschise in piata derivatelor „din ce in ce mai monstruoase”. Chiar daca s-a aflat in mijlocul tranzactiilor dezastruoase, se pare ca fostul oficial JP Morgan a incercat sa avertizeze alti reprezentanti ai companiei despre riscurile foarte mari.



Citeste si