27 Februarie 2014

Alro: Masurile Guvernului pentru reducerea costului energiei au fost ineficiente



Pretul platit de Alro Slatina (ALR) pentru electricitate este foarte ridicat, iar masurile vizate de Guvern cu scopul de a reduce aceasta povara pentru consumatorii industriali au fost ineficiente pana in prezent, a declarat Marian Nastase, presedintele CA al producatorului de aluminiu.

"Amanarea certificatelor verzi nu a avut efect asupra reducerii facturilor pentru ca au fost pusi in functiune anul trecut 1.000 MW in fotovoltaic. Piata e inundata de certificate verzi. Speram sa nu vina prea tarziu propunerea ministrului Nita (ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, n.r.) de a reduce cu 85% costul certificatelor verzi pentru consumatorii industriali", a declarat Marian Nastase, citat de Mediafax.

El a adaugat ca Alro plateste un pret mediu de 80 dolari pe MWh de electricitate, in timp ce in Germania pretul mediu este de 46,6 dolari, in SUA-36,7 dolari, iar in Franta-59,6 dolari.

Consumatorii industriali de electricitate critica de mai mult timp sprijinul pe care Guvernul il acorda productiei de energie din surse regenerabile, afirmand ca pretul prea mare al energiei ar putea determina unele companii sa mute fabricile in alte tari.

Producatorii de aluminiu nu pot transfera clientilor costul suplimentar pentru ca pretul aluminiului este stabilit de piata la bursa de metale din Londra.

"Acum, ponderea cu ecotaxe in costurile noastre ne face necompetitivi. Vrem reducerea taxelor la un nivel rezobanil. Trebuie sa fim sprijiniti. Platesc 300 dolari pe tona cu ecotaxe", a mai spus Nastase.

Alro face parte din grupul Vimetco.



Citeste si