30 Mai 2014

SIF Banat-Crisana vrea sa preia indirect active agricole de 6 milioane euro



SIF Imobiliare (SIFI), firma inregistrata in Cipru si detinuta de SIF Banat-Crisana (SIF1), a infiintat o societate, SIFI TM Agro, careia i-a acordat un imprumut de 6 milioane euro destinat "preluarii de active imobiliare in domeniul agricol".

"SIF Imobiliare instiinteaza actionarii asupra contractului de imprumut asociat in suma de 6 milioane euro, incheiat intre SIF Imobiliare, in calitate de imprumutator si SIFI TM Agro, in calitate de imprumutat, pentru a finanta activitatile imprumutatului, in vederea preluarii de active imobiliare in domeniul agricol", potrivit unui comunicat transmis de SIF Imobiliare Bursei de Valori Bucuresti (BVB), si preluat de Mediafax.

Totodata, SIF Imobiliare a anuntat ca a infiintat inca doua firme, SIFI B One si SIFI BH Retail, la care detine cate 99,9% din actiuni, insa nu a dat detalii privind activitatea pe care o vor desfasura acestea.

SIF Imobiliare a fost infiintata in vara anului trecut de SIF Banat-Crisana, care a transferat catre noua firma participatii de 100,4 milioane lei (22,8 milioane euro) detinute la 18 societati cu activitati in domeniul imobiliar. SIF Imobiliare a fost listata la finalul anului trecut pe sistemul alternativ de tranzactionare al Bursei de la Bucuresti.

La finalul anului trecut, SIF Banat Crisana detinea aproape toate actiunile SIF Imobiliare, iar in actionariat se mai regasesc, cu cate o actiune, sase din cele 18 firme aflate in portofoliul societatii imobiliare.

In luna martie, Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a stabilit ca Dragos Bilteanu, presedinte CA si director general al SIF Banat-Crisana, El Lakis Najib si companiile Romenergo, Smalling si Gardner (inregistrate in Cipru) actioneaza concertat si detin 11,72% din actiunile SIF si i-a obligat sa vanda 6,72% din titluri.

Cea mai recenta tranzactie cu actiunile SIF Imobiliare a fost realizata la bursa in data de 23 aprilie, la pretul de 102 lei, cu 2% peste cotatia precedenta. La acest pret, capitalizarea firmei este de 153 milioane lei (aproape 34,8 milioane euro).



Citeste si