24 Aprilie 2015

Autoritatea Financiara britanica a aprobat prospectul listarii FP. Actiunile inchid inca o zi pe plus



Bursa de la Bucuresti a inchis joi in crestere, pe un rulaj in revenire, sustinuta in principal de Fondul Proprietatea (FP), Banca Transilvania (TLV) si companiile energetice, scrie Mediafax.

Indicii BET Plus, de referinta, si BET, al celor mai lichide zece actiuni, au crescut cu 0,9%, dupa ce in sedinta precedenta au scazut cu 0,6%. BET Plus cuprinde cele mai lichide 34 de actiuni din piata reglementata, cu exceptia SIF-urilor si a actiunilor companiilor straine. Transferurile cu actiuni au depasit 55,65 milioane de lei (12,6 milioane euro), dublu fata de rulajul de 22,1 milioane de lei inregistrat miercuri.

Fondul Proprietatea a avut cel mai ridicat rulaj, de 14,5 milioane de lei. Actiunile fondului de investitii au urcat cu 1,32%, la 0,922 lei/unitate. Fondul Proprietatea a anuntat joi seara ca a primit aprobarea autoritatii de reglementare financiara din Marea Britanie pentru listarea secundara pe bursa de la Londra. Listarea va avea loc pe 29 aprilie, sau in jurul acestei date, prin intermediul certificatelor de depozit (GDR).

BET FI, compus din cele cinci SIF-uri si Fondul Proprietatea, a inchis in urcare cu 0,43%. OMV Petrom (SNP), controlata de grupul austriac de petrol si gaze OMV, a consemnat un rulaj de peste 9,53 milioane de lei, suma care include si trei tranzactii de tip deal in valoare totala de 3,86 milioane de lei.

Actiunile Petrom a incheiat sedinta in crestere cu 1,7%. Tot in sectorul energetic, actiunile companiei cu capital majoritar de stat Romgaz (SNG) au urcat cu 0,52%, dupa tranzactii totale de 9,16 milioane de lei, titlurile Electrica (EL) au avansat cu 1,26%, pe un rulaj de 8,33 milioane de lei, in care intra si un transfer deal de 3 milioane de lei.

Pe de alta parte, actiunile Transelectrica (TEL) au coborat cu 1,4%, limitand cresterea indicelui de sector la 0,82%. Transelectrica a avut un rulaj de 2,14 milioane de lei. Indicele BET BK a urcat cu 0,51%, iar BET XT cu 0,8%. BET XT reflecta evolutia primelor 25 de companii romanesti in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de actiuni, printre care titlurile bancii austriece Erste (EBS), SIF-urile si Fondul Proprietatea.

In Europa de Vest, principalele actiuni se aflau in scadere pe final de sedinta, dupa ce datele publicate privind industria prelucratoare si sectorul serviciilor au fost mai slabe decat anticipau analistii. Pe marile burse europene, indicele CAC 40 (Franta) a scazut cu 0,71%, DAX (Frankfurt) cu 1,26%, in timp ce FTSE 100 (Londra) a urcat cu 0,27%. In Europa Centrala, bursa de la Praga a stagnat, cea de la Budapesta a urcat cu 0,4%, iar cea de la Varsovia cu 0,1%.



Citeste si