5 Iunie 2015

Ucraina va putea cumpara gaze din Romania



Transgaz a incheiat un memorandum de intelegere cu transportatorul de gaze naturale din Ucraina, Ukrtransgaz, pentru dezvoltarea infrastructurii de gaze, astfel incat Ucraina sa poata cumpara gaze din Romania, relateaza portalul ICIS.

Memorandumul prevede ca cele doua companii "vor colabora pentru incheierea de acorduri de interconectare a conductelor si pentru identificarea solutiilor tehnice de inversare a fluxului de gaze". Potrivit Transgaz, colaborarea cu Ukrtransgaz a inceput recent si este in desfasurare, dar compania nu a oferit detalii legate de momentul in care Ucraina ar putea sa importe gaze din Romania, scrie Mediafax.

Ukrtransgaz a anuntat in luna mai ca a inceput discutii cu Transgaz, Ucraina fiind interesata sa importe din Romania 1-2 miliarde de metri cubi de gaze pe an. Cele doua tari impart doua puncte de interconectare a retelelor de gaze, la Isaccea si Mediesu Aurit unde, potrivit Uktransgaz, pe partea ucraineana exista capacitatea de livrare inversa a gazelor spre Ucraina, fiind necesare lucrari de modernizare a retelei din Romania.

La Isaccea exista trei conducte, iar capacitatea a doua dintre ele este rezervata integral de grupul rus Gazprom, pentru livrari de gaze prin Romania catre Bulgaria, Grecia si Turcia. Cele doua contracte ale Gazprom vor expira in 2015 si 2023. Cel de-al treilea contract este al companiei Bulgargaz, care se va incheia in 2016. Expirarea unuia dintre contractele cu Gazprom in 2015 va permite Transgaz sa inceapa livrari de gaze catre Ucraina. Ucraina poate sa importe gaze din alte trei tari europene, Polonia, Ungaria si Slovacia, cu care are conectata reteaua de gazoducte. In prezent, Slovacia exporta in Ucraina circa 26 milioane de metri cubi de gaze.

Romania exporta deja gaze in Republica Modova, prin conducta Iasi-Ungheni, inaugurata in luna august a anului trecut și care a fost construita cu scopul reducerii dependentei Republicii Moldova fata de livrariile de gaze rusesti. Investitia in acest tronson de conducta a fost de 26 milioane de euro, din care 7 milioane de euro au fost atrase din fonduri europene. Transgaz poate asigura un debit maxim de 60.000 metri cubi de gaz pe ora, insa conditiile tehnice si configuratia sistemului national de transport gaze din Republica Moldova limiteaza livrarile la cel mult 10.000 de metri cubi pe ora.

Pentru extinderea capacitatii de transport la 1,5 miliarde metri cubi de gaze pe an (171.000 metri cubi pe ora) ar fi nevoie de 110 milioane de euro. Creșterea capacitatii la 2,2 miliarde metri cubi pe an (250.000 metri cubi pe ora) ar presupune o investitie de 150 milioane de euro, potrivit estimarilor oficiale.



Citeste si