27 Iulie 2015

Banca Transilvania a finalizat majorarea de capital



Banca Transilvania (TLV) a finalizat o majorare a capitalului social cu 417,38 milioane de lei, de la 2,608 miliarde lei la 3,03 miliarde lei, prin emisiunea a 417,38 milioane de actiuni noi, distribuite actionarilor existenti ai institutiei de credit.

Majorarea capitalului s-a realizat prin emisiunea a 417.379.818 actiuni noi, cu valoare nominala de 1 leu/titlu, prin incorporarea rezervelor constituite din profitul net pe anul trecut, de 406,82 milioane lei, si a rezervelor constituite din prime de conversie a obligatiunilor in actiuni, de 10,55 milioane lei, potrivit unui raport transmis de banca Bursei de Valori Bucuresti (BVB), citat de Mediafax.

Institutia de credit a optat si in anii trecuti pentru capitalizarea unei parti din profitul inregistrat in exercitiul financiar anterior.
"Fondurile obtinute prin majorarea de capital social vor fi utilizate pentru sustinerea activitatii curente a societatii", se arata in raportul bancii.

Fiecare actionar inregistrat la data de 15 iunie primeste gratuit in urma majorarii de capital 16 titluri pentru fiecare 100 de actiuni detinute.

Titlurile institutiei de credit stagnau vineri in a doua parte a zilei pe bursa de la Bucuresti, la 2,36 lei/unitate, cotatie la care capitalizarea se situeaza la 7,14 miliarde de lei.

Cel mai mare actionar al Bancii Transilvania este Banca pentru Reconstructie si Dezvoltare, cu o participatie de 14,33%. Printre actionarii semnificativi se regasesc presedintele Consiliului de Administratie al bancii, Horia Ciorcila, si International Finance Corporation, divizie a Bancii Mondiale.



Citeste si