14 Septembrie 2015

Liniste inainte de furtuna? Bursele, stabile in asteptarea deciziei FED



Pietele de capital din toata lumea aveau evolutii stabile la inceputul zilei de vineri, dupa ce, cu o seara in urma, Bursa din New York a inchis cu o crestere modesta. Majoritatea investitorilor sunt in asteptarea deciziei Rezervei Federale americane (FED) de saptamana viitoare, cu privire la o posibila crestere a dobanzii cheie pentru prima data in aproape un deceniu.

Indicele american S&P 500 a inchis joi seara cu un plus de 0,5%, iar pe continentul asiatic Japonia inregistra o scadere nesemnificativa, de 0,1%, pe indicele Nikkei 225.

Cum evolueaza principalele piete
Bursa Indice Evolutie (%)
Bucuresti BET 0,1
Bucuresti BET-FI -0,4
New York S&P 500 0,5
Frankfurt DAX 0,2
Londra FTSE 100 0,3
Shanghai Shanghai Composite 0,06
Tokyo Nikkei 225 -0,1
Varsovia WIG 20 0,02

In Romania, Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis cu un plus de 0,1% pe BET, dar cu o corectie de 0,4% pe BET-FI, indicele care urmareste evolutia SIF-urilor si a Fondul Proprietatea. In Germania, DAX castiga 0,2% la deschidere, piata britanica era in urcare cu 0,3%, iar indicele francez CAC 40 se aprecia cu 0,4%.

Pe 16 si 17 septembrie oficialii FED se vor intalni pentru a decide daca vor mari dobanda cheie. Pana acum cateva luni majoritatea investitorilor erau siguri ca dobanda de politica monetara va fi marita in in septembrie, insa, dupa turbulentele din pietele financiare globale de luna trecuta, decizia nu mai pare una sigura.



Citeste si