31 Martie 2016

Pietele europene, in revenire dupa discursul lui Janet Yellen



Urmand tendintele pozitive ale burselor din SUA si ASIA, actiunile marilor companii europene au inceput tranzactiile de miercuri in crestere, dupa ce presedinta Rezervei Federale (Fed) americane, Janet Yellen, a declarat marti ca este nevoie de prudenta in privinta majorarii dobanzilor, transmite Reuters.

Janet Yellen a declarat ca Fed ar trebui sa respinga opiniile unor colegi din banca centrala care sugerasera ca o noua majorare ar putea avea loc in curand si ar trebui sa analizeze cu prudenta majorarea dobanzilor, conform News.ro

Indicele pan-european este in crestere:

-FTSEurofirst 300 este in urcare cu 1%,
-FTSE 100 al bursei londoneze cu 1,2%
-DAX 30 al bursei din Frankfurt cu 0,7%.

Comentariile lui Yellen au slabit dolarul, ceea ce a sustinut actiunile companiilor miniere si energetice. In Asia, indicele MSCI pentru regiunea Asia-Pacific, excluzand Japonia, a inversat declinul ultimelor patru sedinte, cu un avans de 1,4%. Principalul indice al bursei din Shanghai a avansat cu 1,6%.

Pe Wall Street, indicele Dow Jones a inchis marti in crestere cu 0,56%, S&P 500 cu 0,88%, iar Nasdaq cu 1,67%.



Citeste si