25 Aprilie 2016

OMV Petrom trebuie sa achite cea mai mare amenda aplicata de Consiliul Concurentei



OMV Petrom a primit cea mai mare amenda aplicata vreodata de catre Consiliul Concurentei, dupa ce a incalcat legea concurentei prin participarea la o intelegere de tip cartel, alaturi de alte companii de pe piata carburantilor, activitate confirmata de Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ), arata autoritatea.

"Cu toate ca instanta a redus amenda de la 366,5 milioane lei la 297,8 milioane lei, aceasta ramane cea mai mare sanctiune aplicata de Consiliul Concurentei. Reamintim ca, autoritatea de concurenta a castigat irevocabil si procesele cu Mol Romania, Rompetrol Downstream SRL, Eni Romania si OMV Petrom Marketing", potrivit comunicarii oferite de Consiliul Concurentei.

La sfarsitul anului 2011, Consiliul Concurentei a sanctionat sase companii petroliere cu amenda de aproape 880 milioane lei (205 milioane euro) pentru incheierea unei intelegeri anticoncurentiale. In urma investigatiei, autoritatea de concurenta a constatat ca cele sase companii au incalcat atat Legea Concurentei, cat si Tratatul de Functionare al Uniunii Europene (TFUE) prin stabilirea retragerii simultane pe piata a sortimentului de benzina Eco Premium:

  • SC OMV Petrom SA (la data incalcarii legii opera benzinariile Petrom si Petrom V) -366,5 milioane lei
  • SC OMV Petrom Marketing srl (la data incalcarii legii opera benzinariile OMV) -137,2 milioane lei
  • SC Rompetrol Downstream SRL – 159,5 milioane lei
  • SC Lukoil Romania SRL – 136,8 milioane lei
  • SC Mol Romania Petroleum Products SRL – 80,2 milioane lei
  • SC ENI Romania SRL - 11,1 milioane lei.

Amenzile au fost executate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF), mai arata Consiliul Concurentei.



Citeste si