In urma procesului de privatizare in masa, derulat in anii ’90, milioane de romani au devenit actionari la diverse companii detinute, la acel moment, de catre stat. Nu toti si-au valorificat actiunile, astfel ca, in prezent, mai exista aproximativ 8,5 milioane de actionari inactivi. Ionut Manole, director adjunct al Depozitarului Central, a explicat ce ar trebui sa faca o persoana pentru a afla daca detine actiuni si cum sa isi incaseze dividendele.

“Primul pas este ca persoana in cauza sa isi verifice detinerile. In viata unei companii au loc multe evenimente, pe parcursul anilor, care pot avea ca efect modificarea numarului de actiuni, astfel ca recomandam verificarea periodica. Daca persoana vrea sa isi pastreze actiunile si sa beneficieze de dividende, ne pot furniza un cont bancar. Sigur, exista intotdeauna si optiunea de valorificare a detinerilor, este alegerea fiecaruia”, spune Manole.

In cazul persoanelor decedate, mostenitorii pot solicita o adeverinta de la Depozitarul Central, care sa confirme ca persoana decedata detinea un numar de actiuni, pentru a fi incluse in masa succesorala si a se putea realiza transferul.

Pentru detinatorii de actiuni, activi sau inactivi, Depozitarul Central ofera o serie de servicii: confirmarea dreptului de proprietate – extrasul de cont, sumar al pozitiilor, istoric de cont, transferuri directe sau chiar restrictionarea detinerilor (la cerere sau ca efect al constituirii unei ipoteci).

Cati actionari isi incaseaza dividendele la Depozitarul Central. Cum sa iti primesti banii

Anul acesta, in medie, aproximativ 20.000 de persoane pe luna si-au primit dividendele direct de la Depozitarul Central, a declarat Ionut Manole, director general adjunct al Depozitarului Central, in cadrul emisiunii Profesionistii in Investitii.

Anul trecut, s-a stabilit prin lege ca toate distribuirile de dividende ale societatilor listate la Bursa de Valori Bucuresti se vor derula prin Depozitarul Central. In plus, tot de anul trecut se stie si data certa in care sunt platite, anterior fiind anuntat doar un interval de 6 luni.

“Sunt doua mari canale pentru plata dividendelor: daca actiunile sunt in contul unui broker, toate vor fi virate la intermediar, si daca nu exista un cont, se pot incasa banii fie la ghiseul unei banci agreate de emitent, fie in cont, daca detinatorul ne indica un cont bancar. Chiar incurajam oamenii sa faca acest lucru, sa ne comunice un cont bancar, astfel incat sa primeasca banii in fiecare an”, a declarat Ionut Manole.

Depozitarul Canal a incercat prin diverse canale sa promoveze serviciul de distribuire a dividendelor, astfel incat tot mai multe persoane care detin actiuni sa poata beneficia de acesti bani.

Conform statisticilor institutiei, in prezent sunt circa 8,5 milioane de investitori inactivi, majoritatea provenind din programul de privatizare in masa.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri