Producatorul de gaze Romgaz, una din cele mai profitabile companii ale statului, vrea sa acceseze fonduri din Planul National de Investitii, pentru termocentrala pe care o construieste la Iernut, care pot sustine pana la 25% din necesarul investitiei de aproximativ 270 milioane euro, au declarat luni reprezentantii companiei, intr-o intalnire cu presa.

„Am depus deja dosarul la Ministerul Energiei pentru analiza, Romgaz fiind interesata de valorificarea superioara a gazelor naturale si cresterea eficientei centralei”, au afirmat reprezentantii companiei, conform News.ro.

Romgaz ar putea primi, astfel, o finantare din PNI de aproximativ 68 milioane euro pentru acest proiect. Proiectul va fi finantat din surse proprii ale Romgaz si din Planul National de Investitii. La 30 septembrie, Romgaz avea cash, depozite bancare si titluri de stat in suma de 2,48 miliarde lei, suficient pentru a sustine constructia centralei. De asemenea, reprezentantii companiei renegociaza in prezent cu sindicatele contractul colectiv de munca, pentru urmatorii doi ani. Producatorul de gaze va acorda prime de sarbatori angajatilor sai, care vor fi la nivelul celor de anul trecut. „Primele vor fi in functie de cum a fost cheltuit bugetul, negociem cu sindicatul”, adauga oficialii companiei.

Altfel, in luna iulie a acestui an, Romgaz a anuntat cea mai mare descoperire de hidrocarburi din ultimii 30 de ani, situata in nord-estul Platformei Moesice, in structura Caragele. Testele de productie finalizate la doua sonde de explorare au confirmat acumulari de resurse estimate la 25-27 miliarde metri cubi.

„Zacamantul va intra in exploatare experimentala la sfarsitul lui 2017, urmand a fi exploatat comercial in 2020”, a precizat Romgaz. Termocentrala noua de la Iernut este una din cele mai mari investitii in producerea de energie electrica facuta de o companie de stat dupa 1990. Cu exceptia reactoarelor 1 si 2 de la Cernavoda, aceasta este prima investitie a unei companii de stat in producerea de electricitate in ultimii 26 de ani.

Grupul Romelectro va demara in vara anului viitor, impreuna cu compania spaniola Duro Felguera, constructia termocentralei pe gaze naturale a Romgaz de la Iernut, care va fi finalizata si operationala in anul 2019, spunea in luna noiembrie directorul general al Romelectro, Cristian Secosan. Centrala va avea o capacitate instalata de 430 MW.

Romgaz a anuntat luna trecuta ca a incheiat un contract in valoare de 268,8 milioane euro cu asocierea formata din Duro Felguera si Romelectro pentru constructia unei centrale termoelectrice noi, cu ciclu combinat cu turbine cu gaze la Iernut. Echipamentele principale si ingineria de baza vor fi furnizate de Duro Felguera, iar Romelectro se va ocupa de lucrarile de constructii -montaj, de partea de inginerie de detaliu si livrarea echipamentelor auxiliare.

Echipamentele principale vor fi livrate la inceputul anului 2018. Romgaz a preluat termocentrala actuala de la Iernut in 2013 de la producatorul de energie termica Elcen pentru stingerea unei datorii de 653 milioane lei.

Romgaz este una din cele mai profitabile companii ale statului. In primele noua luni din acest an, profitul net al companiei a scazut cu 27%, pana la 713,7 milioane lei, in timp ce cifra de afaceri a scazut cu 18%, la 2,4 miliarde lei, activitatea producatorului fiind afectata de scaderea consumului de gaze. Productia de gaze a companiei a scazut cu 27%, la 3,03 miliarde metri cubi, fata de 4,13 miliarde metri cubi in primele noua luni ale anului trecut. La 30 septembrie 2016, Romgaz avea 6.250 de angajati, mai putini cu 1,6% fata de perioada similara a anului trecut.

Compania Romgaz, controlata de stat, alaturi de OMV Petrom, controlata de grupul austriac OMV, concentreaza aproape toata productia de gaze naturale a Romaniei. Actiunile companiei se tranzactioneaza pe piata Bursei de Valori din Bucuresti (BVB) si a Bursei din Londra (LSE). Actionar principal este statul roman, cu o participatie de 70%. Compania are in prezent o valoare de piata de 9,3 miliarde lei, echivalentul a 2 miliarde euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri