Fondul Proprietatea a actualizat in ultima luna a anului trecut valoarea participatiilor din portofoliu, cea mai importanta detinere fiind considerata participatia de 19,94% din actiunile companiei de stat Hidroelectrica, care valoreaza 3,38 miliarde lei, arata raportul financiar publicat miercuri de Fond.

La o valoare de 3,384 miliarde lei pentru 19,94%, valoarea intregii companii Hidroelectrica este, astfel, estimata la 16,97 miliarde lei, echivalent cu 3,77 miliarde euro, la cursul actual de schimb, potrivit calculelor News.ro. pe baza datelor publicate de FP. Hidroelectrica este principala candidata, dintre companiile de stat, pentru o listare la bursa in urmatorul an, insa o astfel de miscare depinde de decizia Guvernului, conform News.ro.

Dintre companiile de stat nelistate la bursa la care FP are actiuni, urmatoarea cea mai valoroasa dupa Hidroelectrica este Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB), care administreaza cele doua aeroporturi din zona Capitalei - Otopeni si Baneasa. Pachetul de 20% din actiunile CNAB detinut de FP este evaluat, la 31 decembrie 2016, la 761 milioane lei, astfel ca intreaga companie valoreaza de cinci ori mai mult, adica 3,8 miliarde lei (circa 845 milioane euro, la cursul actual).

Dintre companiile controlate de stat, urmatoarea ca valoare din portofoliul detinerilor FP este Administratia Porturilor Maritime, care administreaza Portul Constanta si cateva porturi mai mici de la Marea Neagra (Mangalia, Midia si portul turistic Tomis). Participatia de 19,99% din actiunile companiei este evaluata la 216 milioane lei, astfel ca valoarea intregii companii este estimata la 1,08 miliarde lei (240 milioane euro).

Societatea Nationala a Sarii SA, monopolul sarii din Romania, are o valoare totala estimata la 369,5 milioane lei (82 milioane euro), in conditiile in care pachetul de 48,99% din actiuni detinut de FP este evaluat la 181 milioane lei. La finalul anului trecut, Fondul Proprietatea avea active de 11,4 miliarde lei, fata de 12,1 miliarde lei la finalul anului precedent.

Citeste si:
BVB a câștigat 3,5 mld. de lei din capitalizare săptămâna aceasta
Bursa de la București a...

Fondul Proprietatea avea la finalul lui 2016 participatii la 45 de companii, din care 13 listate la bursa si 32 nelistate, atat societati private, multe dintre ele controlate de stat. Dividendele acordate de companii genereaza cele mai importante castiguri pentru Fond. Fondul Proprietatea este administrat, din septembrie 2010, de catre Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom, sucursala Bucuresti.

La presiunea unor fonduri speculative care au participatii importante in cadrul Fondului Proprietatea, administratorii au recurs in ultimii ani la lichidarea mai multor participatii si la diminuarea capitalului social, pentru a le aduce castiguri cat mai mari actionarilor. Fondul Proprietatea, creat in 2005 pentru a-i despagubi pe romanii care au avut proprietati confiscate de regimul comunist, este listat la Bursa de Valori Bucuresti si are o valoare de piata de 9 miliarde lei (2 miliarde euro), la ultimul pret de inchidere, de 0,894 lei/actiune.

Sursa foto: Shutterstock/y isak55

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri