Reactia pietelor financiare dupa atacul SUA asupra Siriei

Actiunile au scazut, iar obligatiunile, aurul si yenul au crescut la bursele asiatice, investitorii cautand plasamentele sigure in urma atacului cu rachete impotriva unei baze aeriene din Siria, care amplifica riscul unei confruntari cu Rusia in Iran. Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis ziua de vineri cu scaderi minore.

Dolarul s-a depreciat cu pana la 0,6%, in timp ce aurul si preturile petrolului au urcat puternic, cu toate ca panica s-a redus dupa ce un oficial american a spus ca atacul este singular, neexistand planuri pentru escaladare, scrie Reuters, preluat de news.ro.

”A fost o reactie imediata, pentru ca pietele incep sa se retraga putin, intrucat nu pare ca vor mai exista si alte reactii”, a declarat Christoffer Moltke-Leth, director pentru tranzactii in numele clientilor internationali la Saxo Capital Markets in Singapore.

Indicele MSCI al pietei Asia-Pacific, excluzand Japonia, a scazut cu 0,4%, dupa un declin de pana la 0,85%, la un minim al ultimelor doua saptamani si jumatate. Indicele este pe cale sa incheie saptamana in declin cu 0,2%.

Indicele japonez Nikkei a inversat declinul initial, avansand cu 0,4%, iar pierderea saptamanala a fost limitata la 1,3%.

Citeste si:
SUA |Serul Pfizer poate fi folosit pentru vaccinarea copiilor între...
SUA | Serul Pfizer poate fi...

In Europa, indicii bursieri se indreapta spre o deschidere negativa, cu FTSE 100, al bursei londoneze, si CAC 40 al bursei din Paris in declin cu 0,2%, iar DAX al bursei din Frankfurt in scadere cu 0,3%.

In Romania, indicele BET a deschis cu o corectie minora, de 0,01% pe BET, principalul indice al pietei, in vreme e BET-FI, indicele care urmareste evolutia Fondul Proprietatea si a SIF-urilor, scadea cu 0,3%.

Preturile petrolului au crescut vineri cu peste 2% dupa atacul american, dar ulterior si-au revenit, pentru ca s-a dovedit ca nu reprezinta un pericol pentru productie. Cotatia petrolului Brent a urcat la 56,08 dolari pe baril, dar ulterior s-a retras la 55,71 dolari pe baril, fiind totusi in urcare cu 1,5% fata de inchiderea de joi.

Pretul petrolului WTI, de referinta in SUA, a atins un maxim de 52,94 dolari pe baril, ulterior fiind tranzactionat in urcare cu 1,7%, la 52,56 dolari pe baril.

Citeste si:
Presedintele Germaniei ii invita pe Trump si Putin sa actioneze
Presedintele Germaniei ii...

In ambele cazuri cotatiile au atins cele mai ridicate niveluri dupa inceputul lunii martie.

Presedintele american Donald Trump a declarat ca a ordonat atacuri cu racheta impotriva unei baze aeriene siriene de unde a fost lansat un atac chimic in aceasta saptamana, care a produs victime multiple, afirmand ca a actionat in interesul securitatii nationale a Statelor Unite, impotriva presedintelui sirian Bashar al-Assad.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri