10 August 2017

Medlife si-a triplat profitul la semestru dupa achizitiile din 2016 si 2017. Actiunile sar cu 4% pe bursa



Grupul Medlife (M) a inchis primul semestru cu un profit net de 6,4 mil. lei, in crestere cu 233% fata de perioada similara din 2016, evolutie datorata in primul rand integrarii afacerilor achizitionate in ultimii ani. Actiunile Medlife inregistrau miercuri una dintre cele mai bune evolutii de anul acesta de pe Bursa de Valori Bucuresti, urcand cu peste 4%.

Afacerile companiei de servicii medicale au crescut cu 28,8%, in conditiile in care veniturile operationale au crescut cu 32%, la 310,4 mil. lei. “Evolutia s-a datorat, in principal, cresterii semnificative din toate liniile de afaceri ale Grupului, cu preponderenta in Stomatologie, Clinici si Laboratoare, precum si achizitiilor finalizate de grup in 2016 si 2017”, se mentioneaza intr-un raport Medlife.

Veniturile provenite din linia de afaceri de Stomatologie au inregistrat cea mai mare crestere in primul semestru (+954% y/y), ajungand la 18,5 mil. lei. Medlife a preluat anul trecut pachetul majoritar de actiuni al grupului de firme Dent Estet, cel mai mare operator de servicii stomatologice din Romania.

Medlife a marcat o crestere semnificativa si la capitolul “alte venituri operationale”, ca urmare a tranzactiei de tip ‘vanzare si leaseback’ generata de achizitia cladirii Banu Manta din Bucuresti.

Pierderea financiara a companiei a crescut in S1 2017 cu 0,4 mil. lei, de la 7,9 mil. lei in S1 2016, la 8,4 mil. lei la finalul lunii iunie 2017, in principal din cauza pierderilor nete din cursul valutar inregistrate in primul semestru din acest an.

Tranzactiile care au influentat cel mai puternic rezultatele Medlife in primul semestru din 2017 au fost achizitia a 80% din Almina Trading, 100% din capitalul Anima Speciality Medical Services si 100% din Anima Promovare si Vanzari SRL. De asemenea, Medlife a achizitionat in iunie un nou pachet de 40% din banca de celule stem Stem Cells Bank Timisoara, si inca 3% din Grupul Genesys Medical Clinic Arad, ajungand la o cota de 58%.

Medlife a anuntat saptamana aceasta si achizitia a 55% din firma Valdi Medica, care opereaza spitalul Humanitas din Cluj-Napoca.

Actiunile Medlife cresteau miercuri pe bursa cu 4,2%, dupa anuntul privind rezultatele financiare semestriale. Compania de servicii medicale este evaluata in prezent pe BVB la 789 mil. lei.



Citeste si