21 Decembrie 2017

Ministrii spun lucruri trasnite: Laufer crede ca Bursa din Londra se muta la Bucuresti



Grupul London Stock Exchange (LSE), operatorul Bursei din Londra, vrea sa se relocheze la Bucuresti, potrivit unei declaratii facuta de ministrul roman pentru Mediul de Afaceri Comert si Antreprenoriat, Ilan Laufer, in cadrul emisiunii Sinteza Zilei, transmisa de Antena 3.

Moderatorul emisiunii i-a cerut lui Laufer sa confirme informatia pe surse potrivit careia London Stock Exchange urmeaza “sa se mute” la Bucuresti.

“Ce pot sa spun este ca intr-adevar exista discutii in acest moment, iar Guvernul Romaniei, prin intermediul Ministerului pentru Afaceri Comert si Antreprenoriat, discuta aceasta tema de o perioada destul de lunga de timp. Cred ca am inceput negocierile cu ei in urma cu 6-8 luni de zile si ceea ce pot sa confirm este ca Romania a ajuns in marea finala. A fost un grup mai mare de tari, dupa care s-au restrans si dupa care a ramas un numar foarte foarte mic de tari. Din ceea ce pot sa spun este ca un anunt va fi facut la inceputul lunii ianuarie 2018. Imi doresc enorm pentru Romania sa se intample acest lucru. Pana pana nu avem o confirmare (n.red. oficiala) nu as vrea nici sa confirm nici sa infirm; pot sa spun doar ca am avea prima sansa”, a declarat Laufer.

Bancherii romani considera ca realistic vorbind o asemenea mutare este imposibila avand in vedere diferentele intre nivelul de dezolvatere al pietelor de capital din Romania si Marea Britanie. De asemenea, acestia spun ca in ultimul an nu a existat nicio discutie la nivelul grupurilor bancare internationale prezente atat la Bucuresti, cat si Londra, cu privire la o relocare a operatiunilor LSE.

Dupa fuziunea dintre Deutsche Boerse si London Stock Exchange, nemtii si-au exprimat dorinta ca LSE sa isi mute sediul la Frankfurt, insa mutarea nu s-a realizat.

London Stock Exchange este una dintre cele mai mari burse din lume, cu o valoare zilnica a tranzactiilor executate cuprinsa in general intre 5 si 10 miliarde lire sterline (5,6 – 11,1 mld. euro).



Citeste si