EBITDA (profitul inainte de dobanzi, impozite, depreciere si amortizare) s-a cifrat la 191 milioane de lei, in crestere cu 282% fata de perioada corespunzatoare din 2017, iar profitul operational (EBIT) al Grupului a fost de 81 milioane de lei fata de o pierdere de 47 milioane de lei in T1 2017.

Veniturile operationale totale ale Grupului Electrica, in T1 2018, s-au ridicat la valoarea de 1,389 miliarde lei, ceea ce reprezinta o scadere de 54 milioane lei fata de T1 2017.

Pe segmentul de distributie, veniturile au crescut cu 5,8%, ca urmare a majorarii veniturilor din constructia retelei, crestere ce balanseaza efectul produs de scaderea cantitatii distribuite cu 2,5%, precum si usoara diminuare a tarifelor medii, pentru operatorii de distributie.

"In ceea ce priveste segmentul de furnizare, veniturile nete s-au diminuat cu 13,8%, ca rezultat al urmatorilor factori: scaderea cantitatii furnizate cu 6,9% (la nivel national, consumul de electricitate a scazut cu 9,2% comparativ cu aceeasi perioada din 2017), cresterea cu 13% a preturilor de furnizare a energiei, precum si ca urmare a implementarii, incepand cu 1 ianuarie 2018, a unui nou standard international de raportare financiara, IFRS 15, conducand la eliminarea a 31 milioane RON din veniturile aferente T1 2018 (precum si din costul de achizitie a energiei), fara ca marja sa fie afectata. Marja din energie s-a imbunatatit semnificativ, data fiind corelarea preturilor de vanzare cu preturile de achizitie, care au urmat evolutia pietei, impreuna cu implementarea politicilor de risc, precum si orientarea spre un echilibru intre rentabilitate si cota de piata. Costurile consolidate pentru achizitia energiei electrice au scazut cu 22%, la 742 milioane lei in T1 2018, ca urmare a stabilizarii preturilor pe piata de energie, comparativ cu anul precedent, cand s-au atins valori maxime istorice", se mentioneaza in raportul companiei.

Romgaz si Transgaz incep anul...
Citeste si: Romgaz si Transgaz incep anul cu profit in scadere

In primele trei luni din 2018, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 4,5 TWh (in scadere cu 2,5% fata de T1 2017) catre un numar de aproximativ 3,7 milioane de utilizatori. Operatorii de distributie din cadrul Grupului au distribuit aproximativ 40% din energia electrica totala distribuita la nivel national.

Electrica Furnizare are o cota de piata de 19,06%. Este lider pe piata reglementata, cu o cota de 40,79%, iar pe piata concurentiala Electrica Furnizare are o cota de 11,58% (conform raportului ANRE din decembrie 2017).

"Rezultatele obtinute in primul trimestru din 2018 sunt in linie cu asteptarile. Experienta anului 2017, unul atipic pentru piata de energie, si masurile pe care le-am adoptat, inclusiv regandirea modelului de afaceri, au inceput sa dea rezultate. Ma bucur sa pot spune ca deciziile strategice au fost eficiente si ca redresarea graduala care se preconiza la inceputul anului este din ce in ce mai vizibila. Desigur, normalizarea situatiei din piata de energie in trimestrul I din 2018 a contribuit la rezultatele pozitive ale Grupului, comparativ cu aceeasi perioada din 2017. Realizarea investitiilor record la nivelul Electrica contribuie la sustenabilitatea pe termen lung a rezultatelor Grupului. Un nivel de investitii durabil si consecvent creeaza fundamentul imbunatatirii performantei retelei de distributie, reducerea pierderilor tehnologice, eficientizarea activitatilor operationale, in beneficiul consumatorilor finali. La acest capitol, subliniem faptul ca in 2018 intentionam sa investim aproximativ 900 milioane lei doar in infrastructura de distributie. In acest sens, este esential sa existe un cadru de reglementare care sa stimuleze in continuare investitiile, atat de necesare sistemului energetic romanesc. In acelasi timp, identificarea unui echilibru intre suportabilitatea preturilor la energie si asigurarea securitatii furnizarii cu energie reprezinta o provocare ce trebuie analizata cu prioritate", a declarat Catalin Stancu, director general Electrica S.A.

Grupul Electrica este un jucator-cheie pe piata de distributie si furnizare a energiei electrice din Romania, precum si unul dintre cei mai importanti jucatori din sectorul serviciilor energetice.

Petrom isi continua revenirea...
Citeste si: Petrom isi continua revenirea financiara: +38% profit la trimestru

Grupul Electrica ofera servicii la peste 3,6 milioane de clienti si are o arie de cuprindere nationala - cu organizare in trei zone pentru distributia energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, si pe cuprinsul intregii tari pentru furnizarea energiei electrice si pentru intretinere si servicii energetice. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listata pe bursele de valori din Bucuresti si Londra. Electrica este singura companie romaneasca listata din domeniul distributiei si furnizarii energiei electrice din Romania.

Sursa foto: Shutterstock