24 Septembrie 2018

Sanne, un fond de investitii cu active de 223 mld. euro, preia stafeta de la Elliott in actionariatul Fondul Proprietatea



Sanne Group, un administrator de fonduri britanic cu active de peste 200 mld. lire sterline (223 mld. euro), a devenit cel mai mare actionar strain al Fondul Proprietatea (FP), raportand o detinere de 6,69% din totalul drepturilor de vot.

Sanne a intrat in actionariatul Fondul Proprietatea prin intermediul fondurilor AIO V (Ireland) Finance Designated Activity Company si AIO VI (Ireland) Finance Designated Activity Company.

Sanne Group este un administrator de fonduri inregistrat in insula Jersey, o dependenta a Coroanei Britanice. Compania este listata pe Bursa din Londra si face parte din indicele FTSE 250.

Anterior, americanii de la Elliott Associates erau cei mai mari actionari ai Fondul Proprietatea, compania condusa de Paul Singer fiind cel mai mare investitor activist din lume. In ultimii ani, Elliott a pus constant presiune pe administratorii Fondul Proprietatea pentru reducerea discountului la care actiunile FP se tranzactioneaza fata de valoarea activului net, fortand practic Fondul sa blocheze orice investitie si sa vanda o parte din activele detinute.

Elliott si-a redus insa constant detinerile in ultimele luni, iar in august acestia au anuntat ca mai detin doar 3% din totalul drepturilor de vot la Fondul Proprietatea, dupa ce, anterior, acestia ajunsesera sa atinga pragul de 20%.



Citeste si