7 August 2019

Actiunile romanesti vor avea market makeri pentru lichiditate



Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a stabilit cadrul general care permite implementarea conceptului de Market Maker al Emitentului (MME), iar incepand de saptamana aceasta producatorul de utilaje industriale AAGES Targu Mures (AAG) va fi primul emitent sustinut de un asemenea market maker.

Astfel, brokerii de la BRK Financial Group si-au asumat rolul de a sustine lichiditatea actiunilor AAG, in baza unui contract incheiat cu emitentul, precum si cu BVB. Astfel, BRK va trebui sa mentina in piata un volum de minim 200 actiuni AAG cu un spread maxim intre preturile de vanzare si de cumparare de 3%.

„Este pentru prima data cand un intermediar semneaza un contract direct cu un emitent pentru sustinerea lichiditatii. Acest lucru a devenit posibil pentru ca am reusit sa stabilim cadrul general de derulare al programului. Market Maker-ul Emitentului devine astfel o realitate care creeaza premisele de imbunatatire a lichiditatii. Ne-am dori ca tot mai multi emitenti sa urmeze acest exemplu si sa foloseasca aceasta oportunitate,” a declarat, intr-un comunicat de presa, Adrian Tanase, CEO al Bursei de Valori Bucuresti.

„Obiectivul urmarit de catre AAGES prin semnarea unui contract privind activitatea de market maker pe piata reglementata la vedere cu SSIF BRK Financial Group este cresterea lichiditatii actiunilor firmei si, prin aceasta sporirea increderii investitorilor potentiali interesati in achizitionarea actiunilor AAGES,” a precizat Gabor Molnar, director general AAGES.

Actiunile AAGES se tranzactionau miercuri la un pret de 3,22 lei/actiune, in crestere cu 2,55%. Producatorul de utilaje industriale este astfel evaluat pe bursa la 32,2 mil. lei.



Citeste si