Fondul Proprietatea îşi exprimă îngrijorarea cu privire la rezultatul procesului de selecţie pentru numirea noilor membri în Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti SA, pentru un mandat de patru ani, şi cere organizarea unui nou proces de selecţie, conform unui comunicat de presă al companiei.

Fondul Proprietatea menţionează că procesul de selecţie nu a fost riguros, rezultând, astfel, nominalizări care nu sunt credibile. Acţionarii sunt aşteptaţi să voteze numirea candidaţilor selectaţi la Adunarea Generală a Acţionarilor, programată pe 2 noiembrie 2020.

"Prin procesul de selecţie, în care legislaţia privind guvernanţa corporativă a fost respectată doar în teorie, în practică nu s-a ajuns la rezultatul optim, şi anume, găsirea celor mai potriviţi candidaţi pentru Consiliu. Fondul a observat că majoritatea candidaţilor propuşi nu au experienţă relevantă de conducere şi nu sunt independenţi, cei mai mulţi fiind conectaţi politic sau afiliaţi", se spune în comunicat.

Fondul Proprietatea cere Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor să nu aprobe numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Aeroporturi Bucureşti pentru un mandat de patru ani şi să reia procesul de selecţie pentru întregul Consiliu de Administraţie.

"Este absolut crucial pentru Aeroporturi Bucureşti să aibă membri în Consiliul de Administraţie cu o calificare corespunzătoare, competenţi şi experimentaţi, mai ales în actualele circumstanţe pline de provocari. Candidaţii cu experienţă dovedită şi fără influenţă politică ar trebui să aibă prioritate pentru a susţine Aeroporturi Bucureşti să treacă prin această perioadă plină de incertitudini şi să îşi dezvolte potenţialul. Compania are planuri corporative şi de investiţii ambiţioase, inclusiv listarea la Bursa de Valori, care pot fi realizate doar dacă sunt gestionate de profesioniştii potriviţi", a declarat Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de portofoliu la Fondul Proprietatea.

Conform comunicatului, solicitarea Fondului privind reiniţierea procedurii de selecţie pentru membrii Consiliului are la bază câteva consideraţii cheie, precum: procesul de selecţie nu a fost relevant sau coerent, de vreme ce a fost condus de trei consultanţi de HR diferiţi. Consultatul de HR care a încheiat ultima fază a procedurii de selecţie, PricewaterhouseCoopers Tax Advisors & Accountants SRL, nu a avut mandat pentru a interveni asupra listei lungi a candidaţilor care a rezultat în urma primelor faze ale procesului de selecţie, fapt care a condus la o listă scurtă nepotrivită; procedura de selecţie nu a inclus o etapă de căutare activă pentru cei mai buni candidaţi disponibili realizată de profesionişti de resurse umane, fiind realizată exclusiv prin publicarea unui anunţ de recrutare a candidaţilor; depunerea candidaturilor a fost caracterizată de un exces de birocraţie, care a descurajat potenţialii candidaţi potriviţi să participe la procesul de selecţie.

De asemenea, FP Menţionează faptul că procesul de selecţie nu s-a concretizat prin selectarea candidaţilor care au experienţa şi calităţile necesare pentru a conduce o companie cu un nivel de complexitate cum este cel al Aeroporturi Bucureşti; candidaţii catalogaţi drept cei mai potriviţi în procesul de selecţie nu îndeplinesc criteriul independenţei; niciunul dintre candidaţii propuşi nu are experienţa relevantă pentru a susţine obiectivul companiei de a atrage finanţare de la investitorii instituţionali pentru construcţia unui nou terminal, prin listarea companiei la Bursa de Valori.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010. Fondul este o companie de investiţii de tip închis, iar obiectivul său investiţional este maximizarea randamentelor către acţionari şi creşterea valorii activului net pe acţiune prin investiţii realizate, în principal, în acţiuni şi valori mobiliare româneşti. Fondul se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market London Stock Exchange prin intermediul certificatelor de depozit ("GDR-uri") la data de 29 aprilie 2015.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri