Banca Comercială Română (BCR) a listat luni cea mai mare emisiune de obligațiuni la Bursa de Valori București (BVB), în valoare de 1 miliard de lei. BCR depășește astfel propriul record, stabilit în decembrie 2019, când a fost listată la BVB prima sa emisiune de obligațiuni, cu o valoare de 600 milioane de lei, cea mai mare la acea dată.

Obligațiunile listate astăzi au simbolul bursier BCR28 și se tranzacționează pe Piața Reglementată a BVB.

„Cele două emisiuni de obligațiuni în lei în valoare totală de 1,6 miliarde de lei, realizate cu succes de echipa BCR, sunt exemple al angajamentului nostru de a contribui la dezvoltarea pieței de capital din România. Vom continua să avem astfel de acțiuni în mod recurent. Interesul investitorilor în aceste emisiuni ne dau încredere că Bursa de Valori București va deveni mai atractivă și va atrage tot mai multe runde de finanțare care să contribuie la susținerea economiei”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.

„Valoarea emisiunii de obligațiuni BCR demonstrează, încă o dată, capacitatea pieței de capital și a investitorilor de a finanța economia locală. În ultimii doi ani și jumătate am avut la BVB peste 60 de runde de finanțare, acțiuni și obligațiuni, prin care peste 2,7 miliarde de euro au mers spre susținerea companiilor românești. BCR își depășește astăzi propriul record, stabilit în urmă cu un an și jumătate tot aici, la bursa de la București. Ne bucurăm că BCR este un partener important al BVB și că împreună putem finanța economia românească”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

Obligațiunile BCR au o maturitate de 7 ani și o dobândă anuală de 3,9%. Emisiunea cuprinde 2000 de obligațiuni, cu o valoare nominală de 500.000 de lei și a fost procesată în sistemul de tranzacționare al BVB în data de 19 mai 2021. Agenția de rating Fitch a acordat emisiunii de obligațiuni ratingul BBB+.

BCR este la a doua emisiune de obligațiuni listată la BVB. Prima are o valoare de 600 milioane lei și se tranzacționează pe Piața Principală din decembrie 2019, sub simbolul bursier BCR26.

BCR, membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri