29 Septembrie 2021

Înainte să vină la bursă, ABN Systems anunță un profit semestrial de 8 ori mai mare decât în 2020



ABN Systems International, unul dintre cei mai importanți jucători din piața de accesorii telecom și produse Smart Home din România, care deţine brandul Tellur, a înregistrat venituri totale de 50,1 milioane de lei (10.22 milioane de euro), în primul semestru (S1) din 2021, în creştere cu 35%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. De asemenea, profitul net al ABN Systems s-a situat la 2,44 milioane de lei (480.000 de euro), în primul semestru din 2021, fiind de peste 8 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului precedent.

Principalul motor de creștere a fost reprezentat de vânzările pe piețe internaționale, pe trei continente, inclusiv ale brandului Tellur, care au ajuns să reprezinte peste 52% din totalul cifrei de afaceri în primele șase luni ale acestui an, în creștere puternică față de finalul anului trecut, când ponderea vânzărilor la export era cu puțin peste o treime.

Consolidarea poziției pe piețele de peste hotare și accesarea unora noi este o direcție de dezvoltare prioritară spun reprezentanții ABN Systems. Astfel, în primul semestru al acestui an, vânzările pe pieţe externe au crescut cu 114%, față de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind 26 de milioane de lei (5 milioane de euro).

Rezultate bune au fost înregistrate, în S1 din 2021, pe segmentul vânzărilor de produse B2B (Office și Call Center), unde ABN Systems a avut o creştere de 97%. Pe această linie de business, compania a realizat, la începutul acestui an, o mişcare strategică, devenind distribuitor autorizat în România al renumitei mărci Enterprise EPOS – Sennheiser pentru produse destinate mediului B2B, într-un moment în care cererea pe acest segment a crescut cu 40%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Noua marcă se alătură unui portofoliu extins de peste 170 de branduri, precum Poly (fost Plantronics), Logitech, Jabra, Panasonic, Tenda, etc.

Totodată, şi vânzările de produse IT, prin reselleri și marile magazine online, au ajuns la 12 milioane de lei (2,4 milioane de euro), cu 70% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

„Anul acesta, am adăugat branduri şi clienţi noi în portofoliul ABN Systems, am extins gama de produse proprii, sub brandul Tellur, şi am intrat deja pe noi pieţe online din: Polonia, Olanda, Suedia şi Statele Unite. În viitorul apropiat, avem în plan să ne consolidăm poziţia pe piaţa românească, să creştem în cele peste 25 de state unde suntem prezenţi şi să accesăm noi piețe în ţări din Europa de Vest, țările din fosta URSS, Orientul Apropiat și chiar India,” a declarat George Barbu, CEO al ABN Systems International.

Din 2005 şi până în prezent, ABN Systems a menținut un ritm de creștere organică a business-ului de circa 10% pe an şi are în plan listarea la Bursa de Valori București (BVB), până la sfârşitul acestui an, pentru a-şi finanța dezvoltarea accelerată pe pieţele externe și a-și consolida poziţia pe piaţa autohtonă, prin accesarea unor noi nișe de business. Demersurile pentru oferta premergătoare listării și pentru procesul de listare vor fi făcute împreună cu TradeVille.



Citeste si