4 Octombrie 2021

Bursa are o nouă identitate de brand: ”Viitorul e al celor care investesc în el”



Bursa de Valori București (BVB) are o nouă identitate de brand, menită să repoziționeze bursa drept o alegere potrivită pentru investițiile fiecărui român și un catalizator pentru dezvoltarea companiilor din România, spun reprezentanții companiei.

BVB își propune astfel să atragă noi companii, parteneri și investitori și, în același timp, să-și consolideze rolul de nucleu al pieței de capital locale și reper pentru evoluția economiei.

”Noul simbol al BVB este o interpretare stilizată a celui anterior, având ca inspirație în execuția lui elemente din iconografia românească. Prin noua sa formă, acesta integrează perfect ideea de trecut și viitor și transmite cu forță valorile care au contribuit la dezvoltarea BVB de-a lungul timpului”, spun oficialii Bursei de Valori București.

Viitorul e al celor care investesc în el.

Noul slogan al BVB

Noul simbol, parte din logoul BVB reprezintă o interpretare stilizată a celui anterior, în care cei doi „B” erau întorși unul spre celălalt. Noul simbol reinterpretează în acest fel un element identitar specific Bursei, conservând mesajul de responsabilitate și stabilitate.

„Prin noua identitate, ne respectăm istoria și ne punem în valoare viitorul. Fructificăm oportunitatea pe care o avem în acest context și anume de a dezvolta brandul BVB pentru a comunica mai bine ceea ce reprezintă acesta pentru antreprenorii români și pentru investitori. Ne dorim să consolidăm poziția bursei drept un mecanism fezabil pentru finanţarea şi creşterea companiilor, deoarece a devenit evident că nu se mai poate vorbi serios despre economie fără să se vorbească despre bursă”, a declarat Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație al BVB.

„Împreună cu echipa internă, partenerii, soluțiile tehnice pe care le avem la dispoziție și noua comunicare de brand, care vine să întărească viziunea noastră, vom dezvolta o bursă reprezentativă pentru noua etapă în care se află piața de capital locală. Sunt mândru să conduc echipa care a făcut posibilă trecerea bursei într-o etapă fundamentală de dezvoltare. Noua identitate de brand a apărut din necesitatea de a actualiza imaginea bursei cu proiectele de dezvoltare ale pieței, unul dintre cele mai importante fiind Contrapartea Centrală, care va deveni funcțională până la finalul anului viitor”, a declarat Adrian Tănase, Directorul General al BVB.

Proiectul de rebranding a fost realizat împreună cu agenția Propaganda Brand New, divizia de branding a grupului Propaganda.

Noua identitate a BVB este aplicată începând cu data de 4 octombrie pe toate materialele și mediile de comunicare: site-ul bvb.ro, aplicațiile de mobil, canalele de comunicare online, semnalistică, materialele corporate. Noua identitate a BVB va fi adoptată în perioada următoare și de partenerii care afișează identitatea bursei în mediile lor de comunicare.



Citeste si