13 Decembrie 2021

OFICIAL: Bitdefender a demarat demersurile pentru listarea pe bursa americană



Compania românească de securitate cibernetică Bitdefender vrea să se listeze pe Bursa din New York, americanii de la JP Morgan şi Morgan Stanley fiind deja angajați pentru a intermedia oferta publică inițială (IPO), scrie Unquote.com. Bitdefender a anunțat oficial că a trimis formularul F-1 către Securities and Exchange Commission (SEC), în vederea demarării unui IPO în Statele Unite ale Americii.

Florian Talpeş. fondatorul Bitdefender, a declarat de mai multe ori că ţinteşte o listare, chiar și pe Bursa de Valori București, însă planurile au fost mereu amânate.

În 2017, când Vitruvian a preluat 30% din companie, Bitdefender a fost evaluată la 600 milioane de dolari.

Bitdefender este un lider recunoscut în domeniul securităţii IT, care oferă soluţii de prevenţie, detecţie şi răspuns la incidente de securitate cibernetică. Compania are clienţi din 170 de ţări şi peste 1.600 de angajaţi, dintre care mai mult de 800 sunt ingineri şi cercetători. A fost fondată în 2001, are sediul central în Bucureşti şi birouri în Statele Unite, Europa şi Australia.



Citeste si