18 Martie 2024

CEO BVB: Este fezabil să avem Contraparte Centrală în a doua parte a anului



Operaţionalizarea Contrapărţii Centrale în a doua parte a anului acesta este complet fezabilă, atunci urmând să avem pieţe de derivate complet funcţionale, a afirmat luni Adrian Tănase, director general al Bursei de Valori Bucureşti.

"Ca să avem o bursă atractivă pentru emitenţi, mai ales pentru cei care vor să emită acţiuni sau obligaţiuni, dar şi pentru investitori, trebuie să fie şi mare şi lichidă. Trebuie să lucrăm pe ambele fronturi. Hidroelectrica a dat un impuls dimensiunii de size, şi sperăm să vină cât mai multe companii, iar Contrapartea Centrală sperăm să dea un impuls dimensiunii de adâncime, adică de lichiditate. Operaţionalizarea Contrapărţii Centrale în a doua parte a anului acesta este complet fezabilă. Să avem pieţele de derivate complet funcţionale, Contrapartea Centrală autorizată", a spus Adrian Tănase, conform Agerpres.ro.

El a menţionat că este posibil ca la început să nu existe tot ecosistemul de business pe care Contrapartea Centrală îl presupune, dar va fi o piaţă pe care se vor putea face tranzacţii.

"Nu ne dorim să vedem, de exemplu, o companie care funcţionează în România şi se listează în altă piaţă. Asta nu ne dorim. Acesta ni se pare că ar fi un eveniment absolut nefericit pentru tot ce facem aici. Să vedem o companie care îşi generează cifra de afaceri în România sau în regiune, care nu e o companie globală şi alege să se listeze pe alte pieţe", a explicat Adrian Tănase.



Citeste si