Titlurile de stat Fidelis au devenit din ce în ce mai populare în ultimii ani și încep să câștige teren în fața titlurilor de stat Tezaur. Titlurile Fidelis au avantajul că pot fi lichidate foarte rapid, chiar și înainte de termen, fără a pierde dobânda, așa cum se întâmplă în cazul titlurilor Tezaur. Totuși, pentru vânzarea pe Bursa de Valori București (BVB) a titlurile de stat Fidelis se plătește comision, iar în articolul de mai jos puteți vedea ce sume percep principalele case de brokeraj autorizate pe BVB și care lucrează preponderent cu persoane fizice.
În general, comisioanele percepute de casele de brokeraj pentru titlurile de stat Fidelis sunt mici. Pentru brokeri, miza nu este aceea de a face cât mai mulți bani de pe urma românilor care investesc în titluri de stat, ci mai degrabă de a-i atrage pe aceștia să devină clienți și ulterior să îi convingă să investească și în alte instrumente financiare, precum acțiunile companiilor listate pe Bursa de la București.
”Comisioanele de tranzacționare pe bursă a titlurilor Fidelis sunt cât mai mici, astfel încât să ne acopere măcar parțial costurile pe care le avem asociate acestor tranzacții. Având în vedere că mulți români sunt interesați de titlurile de stat, pentru noi este mai important să îi avem pe aceștia în portofoliul de clienți”, spune Marcel Murgoci, director de tranzacționare în cadrul casei de brokeraj Estinvest.
Comision zero la titluri de stat, atunci când faci subscrierea inițială
Important de menționat că atunci când o persoană subscrie titluri de stat Fidelis în ofertă, adică atunci când le cumpără inițial direct de la statul român, nu se plătește niciun comision, indiferent de banca sau firma de brokeraj prin intermediul căreia s-a făcut subscrierea.
Comisioanele menționate în acest articol se plătesc doar în cazul în care dețineți titluri de stat Fidelis și vreți să le vindeți pe Bursa de Valori București, altor investitori, înainte ca acestea să ajungă la maturitate. De asemenea, aceste comisioane se plătesc și atunci când vreți să cumpărați titluri de stat Fidelis direct de pe Bursa de Valori București, adică de la alți investitori, NU în subscrierea inițială prin care practic le cumpărați de la statul român (și care este mereu gratuită).
De asemenea, dacă mențineți titlurile de stat Fidelis până la termen (maturitate), veți încasa suma inițial investită plus dobânda anuală direct în contul pe care îl aveți deschis la casa de brokeraj și fără să plătiți niciun comision.
Comisioane Tradeville pentru titluri de stat Fidelis
Tradeville percepe un comision de 0,1% din valoarea tranzacției + 0,3 euro.
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 11,49 lei.
Comisioane BT Capital Partners pentru titluri de stat Fidelis
BT Capital Partners percepe un comision de 0,05% din valoarea tranzacției.
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 5 lei.
Comisioane Goldring pentru titluri de stat Fidelis
Goldring percepe un comision de 0,1% din valoarea tranzacției + 1 leu/euro (dacă titlurile de stat sunt în lei sau euro)
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis (în lei) în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 11 lei.
Comisioane BRK Financial Services pentru titluri de stat Fidelis
BRK Financial Services percepe un comision de 0,05% din valoarea tranzacției.
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 5 lei.
Comisioane Prime Transaction pentru titluri de stat Fidelis
Prime Transaction percepe un comision de 0,1% din valoarea tranzacției.
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 10 lei.
Comisioane Estinvest pentru titluri de stat Fidelis
Estinvest percepe un comision de 0,1% din valoarea tranzacției.
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 10 lei.
Comisioane Investimental pentru titluri de stat Fidelis
Investimental percepe un comision de 0,1% din valoarea tranzacției + 1,45 lei/euro (dacă titlurile de stat sunt în lei sau euro).
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis (în lei) în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 11,45 lei.
Comisioane IFB Finwest pentru titluri de stat Fidelis
IFB Finwest percepe un comision de 0,05 – 0,1% din valoarea tranzacției, în funcție de volumul de titluri tranzacționate.
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 5-10 lei.
Comisioane BCR pentru titluri de stat Fidelis
BCR percepe un comision de 0,14% din valoarea tranzacției, însă comisionul minim trebuie să fie de cel puțin 10 lei.
Astfel, pentru o vânzare de titluri de stat Fidelis în valoare de 10.000 de lei, comisionul este de 14 lei.