27 August 2007

Intercapital vrea sa-si extinda afacerea in Transilvania si Moldova

Casa de brokeraj Intercapital Invest SA intentioneaza majorarea capitalului social cu 4 milioane lei, pentru extinderea retelei in Transilvania si Moldova si pentru plasamente pe piata de capital, a declarat, citat de NewsIn, Eugen Voicu, actionar al societatii si presedinte al Certinvest.

"Majorarea capitalului social vizeaza in primul rand dezvoltarea companiei prin extinderea retelei in Transilvania si Moldova, in orase precum Brasov, Arad, Oradea si Iasi. De asemenea, o parte din bani ar putea fi alocati pentru plasamente pe piata de capital din Romania", a declarat pentru NewsIn Eugen Voicu, actionar al Intercapital Invest si presedinte al societatii de administrare a fondurilor Certinvest.
Actionarii companiei, inregistrati la data de 10 septembrie, sunt convocati in data de 27 septembrie pentru a dezbate majorarea de capital, pentru care ar putea fi emise 400.000 actiuni, cu valoarea nominala de 10 lei.

Actionarul majoritar al Intercapital Invest este Fondul Romano-American de Investitii (RAEF), cu o participatie de 58,42%, iar Eugen Voicu detine 31,90% din capitalul social. Eugen Voicu mai detine si 22,3% din Certinvest, companie care administreaza fondurile mutuale Intercapital, Capital Plus, Orizont si Tezaur.

"Pe langa investitiile in dezvoltarea retelei, intentionam sa investim si in infrastructura IT din companie, precum si in alte proiecte interesante pe care le vom face publice la momentul potrivit", a adaugat Razvan Pasol, presedinte si director general al Intercapital Invest.

Referitor la plasamentele actuale ale Intercapital pe piata bursiera din Romania, Razvan Pasol a pastrat secret nivelul acestora.

In prezent, Intercapital Invest are un capital social de 2,75 milioane lei, divizat in 275.000 actiuni, cu o valoare nominala de 10 lei.

Intercapital Invest a intermediat in luna iulie tranzactii in valoare de 102,48 milioane lei, iar in primele sapte luni din acest an valoarea tranzactiilor intermediate se ridica la 584,3 milioane lei, ocupand pozitia a 12 in clasamentul caselor de brokeraj ce activeaza prin Bursa de Valori Bucuresti (BVB), cu o cota de piata de 2,51%.



Citeste si