Bursa din Sibiu coteaza euro la 3,31 lei pentru sfarsitul anului

Bursa din Sibiu coteaza euro la 3,31 lei pentru sfarsitul anului

Euro era cotat vineri pentru decembrie la 3,31 lei, dupa o saptamana in care nivelul de tranzactionare a euro pentru finalul anului a oscilat foarte mult, in ton cu nesiguranta din piata valutara, se arata intr-un comunicat al Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri din Sibiu (BMFMS).

Astfel, pentru sfarsitul anului, euro a fost tranzactionat in prima sedinta a saptamanii la 3,37 lei, in crestere cu 5,3% fata de nivelul de 3,20 lei la care era cotata moneda europeana pentru finalul lunii decembrie in urma cu doua saptamani. Cotatia de marti a monedei europene pentru decembrie s-a temperat la 3,35-3,36 lei, pentru ca joi moneda unica sa scada la 3,30 lei.

"Vineri a fost una din cele mai agitate sedinte, tranzactiile realizandu-se la 3,3050-3,3500 lei, iar inchiderea realizandu-se la 3,31 lei", se arata in raportul bursier.

Contractele la termen din septembrie au fost tranzactionate luni la pretul de 3,30 lei/euro, valoarea care s-a mentinut si in urmatoarele sedinte, dupa ce in saptamana precedenta euro fluctuase intre 3,23 si 3,32 lei.

Pentru lunile martie si iunie 2008 preturile de cotare s-au mentinut la 3,25 lei/euro, respectiv 3,2292 lei/euro.

Personalizate pentru tine