2 Octombrie 2007

Bursa din Viena colaboreaza si cu cea din Kazahstan

Wiener Börse anunta inceperea colaborarii cu Kazakhstan Stock Exchange. Presedintele Bursei din Kazahstan, Azamat Joldasbekov, si cei doi joint CEO Wiener Börse, Michael Buhl si Heinrich Schaller, au semnat acordul de colaborare la Viena, la sfarsitul saptamanii trecute.

Bursa din Kazahstan a fost infiintata in 1993 ca piata pentru schimburile comerciale internationale. Isi desfasoara activitatea in Almaty, centrul financiar al Kazahstanului, si este una dintre pietele financiare emergente din regiunea Asiei. Bursa din Kazahstan este de asemenea o piata pentru obligatiuni municipale si corporatiste, actiuni si produse derivate. In prezent, la Bursa din Kazahstan sunt listate 107 companii.

In primele 8 luni ale anului, capitalizarea bursei din Kazahstan a crescut de sase ori la valoarea de 67 miliarde USD, iar volumul mediu tranzactionat s-a marit de la 83 milioane USD la 696 milioane USD.

Bursa din Kazahstan s-a alaturat grupului mare de parteneri cu care Bursa din Viena colaboreaza, si anume: bursele din Banja Luka, Belgrad, Budapesta, Bucuresti, Podgorica, Sarajevo, Skopje, Sofia, Zagreb; Agentia de Stat, Depozitarul National si Bursa PFTS din Ucraina, dar si bursele din Shanghai si Dubai.



Citeste si