8 Octombrie 2007

Bursa la termen din Sibiu coteaza euro la 3,37 lei pentru sfarsitul anului

Pretul monedei europene pentru sfarsitul anului a fluctuat in aceasta saptamana intre 3,3650-3,4150 lei si s-a stabilizat la 3,37 lei in ultima zi de tranzactionare, in urcare cu un ban fata de vinerea trecuta, spun analistii bursei din Sibiu.

Astfel, in prima jumatate a saptamanii, tranzactiile au fost realizate la 3,3650-3,3750 lei/euro, insa joi cotatia euro pentru decembrie 2007 a urcat la deschidere la 3,4150 lei, nivel la care nu s-a mentinut, incheind sedinta la 3,3750 lei. Vineri, cotatia la termen a euro pentru finalul anului a coborat usor la 3,37 lei, potrivit datelor furnizate de bursa din Sibiu.

"Evolutia raportului euro/leu a fost influentata atat de factori interni, precum motiunea de cenzura, cat si de cei externi, in primul rand parcursul paritatii euro/dolar", a declarat un broker.

Analistii spun ca, in cazul in care efectele crizei financiare declansate de piata creditelor ipotecare cu grad ridicat de risc (sub prime) din Statele Unite se vor diminua, este posibil ca euro sa coboare in urmatoarele doua luni spre 3,30-3,32 lei.

Jucatorii din piata vor fi atenti la semnalele de politica monetara venite dinspre Banca Nationala a Romaniei (BNR). "O eventuala crestere a dobanzii va avea ca efect o inmultire a intrarilor de valuta, implicit o apreciere a leului", a adaugat brokerul mentionat.



Citeste si