26 Martie 2008

TMK-Artrom Slatina a imprumutat 4,5 mil. euro de la o alta firma din acelasi grup

Producatorul de tevi TMK-Artrom Slatina (ART) a imprumutat 4,5 milioane euro (16,75 milioane lei) de la Trade House TMK, o companie din acelasi grup, pentru a-si finanta nevoile de capital circulant, potrivit comunicatului transmis Bursei de Valori Bucuresti.

Imprumutul, pentru care Artrom Slatina va plati o dobanda de 10% pe an, va fi fi oferit in mai multe transe si va trebui rambursat pana in martie 2009.

TMK-Artrom Slatina a afisat pentru anul trecut un profit net de 21,4 milioane lei (5,92 milioane euro), de trei ori mai mic fata de 2006, i n timp ce afacerile companiei au avansat cu 55,4% la 522,6 milioane lei (144,7 milioane euro).

Societatea este specializata in productia de tevi din otel fara sudura si are un capital social de 30,79 milioane lei, divizat in 12,27 milioane actiuni cu o valoare nominala de 2,51 lei. Actionarul majoritar al companiei este TMK Europe GmbH, care controleaza 80,56% din capitalul social, iar SIF Oltenia detine 12,19%, potrivit ultimei raportari.

Titlurile TMK Artrom sunt listate la Bursa de Valori Bucuresti la a doua categorie, sub simbolul ART. Capitalizarea companiei este de circa 347,2 milioane lei (100,5 milioane euro), aferenta cotatiei de 30,50 lei, din 25 martie.



Citeste si