18 Iulie 2008

Armatura a obtinut un profit la sase luni de 140.688 lei

Armatura Cluj-Napoca (ARM) a obtinut in primul semestru al anului un profit brut de 140.688 lei (38.334 euro), dupa ce in intervalul similar de anul trecut avea pierderi de circa 2,38 milioane lei, indica rezultatele financiare publicate, miercuri, de Bursa de Valori Bucuresti (BVB).

In schimb, afacerile producatorului de articole de robinetarie s-au comprimat usor in primele sase luni - cu 4,4% - la 15,76 milioane lei (4,29 milioane euro), dupa ce in primul semestru din 2007 se cifrau la 16,5 milioane lei.

Profitul Armatura a rezultat din reducerea cheltuielilor semestriale cu 12%, pâna la 17,46 milioane lei (4,76 milioane euro), in timp ce veniturile au avansat nesemnificativ - cu doar 1% - la 17,6 milioane lei (4,79 milioane euro).

In primele sase luni de anul trecut, compania avea incasari de 17,47 milioane lei si costuri de 19,85 milioane lei.

Armatura Cluj-Napoca are un capital social de 20 milioane lei, divizat in 40 milioane actiuni, cu o valoare nominala de 0,50 lei. Actionarii principali ai companiei sunt Herz Armaturen, cu o detinere de 32,99% din actiuni si Tridelta Heal Beteiligungsgesellschaft, care controleaza 16,75% din capital. De asemenea, fondul de investitii Broadhurst Investments Limited avea potrivit ultimelor raportari o participatie de 6,83%.

Compania are o valoare de piata de 14 milioane lei (3,9 milioane euro), conform ultimei cotatii de 0,35 lei, stabilita in sedinta de marti a BVB. Titlurile Armatura se tranzactioneaza la categoria a doua a Bursei, sub simbolul ARM.



Citeste si