29 Iulie 2008

Bursa din Varsovia se asteapta la peste 100 de IPO-uri in acest an

Bursa de Valori din Varsovia (WSE) se asteapta la un numar-record de oferte publice initiale, chiar daca indicele de referinta a ajuns la cel mia mic nivel din ultimii sase ani, informeaza Bloomberg.

Aproape 50 de companii ar putea debuta pe piata principala a WSE in 2008, iar numarul actiunilor de pe platforma alternativa NewConnect, unde tilurile firmelor sunt evaluate la putin sub 9,8 milioane de dolari, ar putea urca la 100 de la 24 anul trecut, potrivit declaratiilor CEO-ului bursei, Ludwik Sobolewski. In prima jumatate a anului la bursa din Varsovia au fost listate 57 de companii, comparativ cu 105 in 2007.

Perspectivele lui Sobolewski indica un declin global dupa ce 380 de companii au lansat oferte publice initiale in acest an, comparativ cu 854 in aceeasi perioada a 2007, potrivit datelor compilate de Bloomberg News. Indicele polonez WIG20 a pierdut 24% in 2008, comparativ cu deprecierea de 18% a indicelui pietelor emergente MSCI Emerging Markets. Totusi, WIG20 s-a triplat din 2003 pana in 2007.

Cresterea Produsului Intern Brut al Poloniei s-ar putea incetini la 5,5% in 2008, de la 6,6% inregistrat anul trecut, conform declaratiilor din luna mai ale guvernului. Aceasta valoare este aproape tripla fata de prognoza de crestere din 2008 pentru tarile care folosesc moneda europeana, potrivit datelor Bancii Centrale Europene.

WSE a avut cele mai multe oferte publice initiale in Europa, dupa Marea Britanie in primele sase luni, afirma bursa, citand un raport al PricewaterhouseCoopers. Bursa din Varsovia este a 17-a cea mai mare piata de capital din Europa, cu o capitalizare de 187 de miliarde de dolari.

In momentul de fata, pe piata principala se tranzactioneaza 366 de actiuni, incluzand 25 ale unor companii straine si 61 pe NewConnect. Bursa detinuta de stat a atras 23 de companii pe piata principala in primul semestru si 34 pe platforma NewConnect, care si-a inceput activitatea in august 2007.

Planul de expansiune se afla la inceput

Guvernul polonez a afirmat ca va oferi investitorilor spre vanzare detineri minoritare in cadrul companiilor Polska Grupa Energetyczna si Enea, fiecare avand o valoare de cel putin 1,5 miliarde de dolari. Companiile din industria de energie alternativa a Republicii Cehe s-ar putea afla prin primele listari straine pe platforma alternativa, a explicat Sobolewski.

Bursa din Varsovia a cumparat o participatie in cadrul Bursei Monater-Financiara si de Marfuri Sibiu (Sibex) in 2007 si si-a anuntat interesul in preluarea Bursei de Valori Sofia daca guvernul bulgar se va decide sa-si vanda participatia. WSE a mai cumparat la inceputul acestei luni 25% din operatorul de capital din Ucraina, Innex.

“Ucraina este cea mai importanta piata pentru expansiunea noastra in regiune. Vedem aceasta investitie in bursa Innex ca un inceput de drum pentru expansiunea noastra”, a declarat Sobolewski.

Statul polonez, care detine 98,8% din operatorul bursier, vrea sa vanda 19% din bursa printr-un IPO. Inca 28,8 % va fi vandut catre investitorii institutionali, care nu vor avea posibilitatea de a vinde mai departe actiunile fara acordul statului, conform planurilor anuntate in martie de catre guvern.



Citeste si