18 August 2008

Prodplast: Crestere usoara a profitului in primul semestru

Producatorul de mase plastice Prodplast Bucuresti (PPL) a obtinut in primele sase luni din 2008 un profit net de 2,5 milioane lei (681.200 euro), in urcare cu 6% fata de cel din perioada similara a anului trecut, pe fondul cresterii afacerilor cu 9,3%, potrivit datelor transmise Bursei.

In primul semestru al anului trecut, Prodplast afisase un profit net de 2,35 milioane lei. Afacerile companiei au sporit cu 9,3% in prima jumatate a acestui an, la 35,46 milioane lei (9,66 milioane euro), fata de perioada similara din 2007, cand acestea au fost de 32,46 milioane lei.

Prodplast a atras venituri totale de 37,44 milioane lei (10,2 milioane euro) in primul semestru, cu 9% mai mari decat cele de 34,34 milioane lei, consemnate in iunie 2007.

Cheltuielile companiei s-au cifrat la 34,64 milioane lei (9,43 milioane euro) in primele sase luni din 2008, in crestere cu 9,7% fata de intervalul simiar din 2007, cand acestea s-au cifrat la 31,57 milioane lei.

Producatorul de mase plastice Prodplast (PPL) anticipeaza pentru acest an un profit brut de 4,07 milioane lei, mai mic cu 21,3% fata de cel din anul trecut, mizand pe venituri in crestere cu 9,3%, pana la 75,02 milioane lei.

Prodplast are un capital social de 37,85 milioane lei, divizat in 37,85 milioane actiuni, cu o valoare nominala de un leu.

Principalii actionari ai Prodplast sunt Nord SA, cu 26,38% din capital, Broadhurst Investments, cu 11,68%, SIF Oltenia (SIF5), cu 10,77%, si SIF Banat-Crisana (SIF1), cu 8,36%. In actionariatul Prodplast mai figureaza RC2 Ltd, cu 6,42% si Raiffeisen Zentral Bank Austria, cu 5,44%.

Capitalizarea companiei este de 124,9 milioane lei (35,3 milioane euro), aferenta cotatiei de 3,30 lei/actiune, stabilita in sedinta din 14 august.



Citeste si