5 Septembrie 2008

Evolutia Bursei de Valori, analizata de Stere Farmache

Dupa mai mult de un an de la inceputul crizei financiare care a afectat si Bursa de la Bucuresti, presedintele institutiei, Stere Farmache, a facut o analiza a situatiei cu care se confrunta piata de capital. Acesta crede ca este un paradox faptul ca intr-o economie in crestere, cu companii valoroase, emitentii inregistreaza scaderi.

Lipsa unor investitori de calibru s-a resimtit in amplitudinea pierderilor

Stere Farmache (foto) a declarat ca, in acest an, investitorii au fost mult mai mult influentati de factorul psihologic, de zvonuri decat de analiza fundamentala. “Asistam la un paradox: intr-o economie care creste, cu companii care obtin rezultate bune, cotatiile actiunilor scad”. Totusi, acesta crede ca valoarea medie tranzactionata la BVB in acest an o va depasi pe cea din 2006.

In 2006 valoarea totala a tranzactiilor la bursa (BVB plus Rasdaq) a fost de peste 12 milioane de euro. Pana la acest moment, valoarea medie tranzactionata la BVB este de aproape 11 milioane de euro, conform datelor transmise de BVB.

Majoritatea indicilor din regiune au avut o tendinta negativa de la inceputul anului. Farmache spune ca scaderile BET au avut o amplitutine mai mare din cauza lipsei investitorilor institutionali (fonduri de pensii, de asigurari, fonduri mutuale).

De la inceputul anului, BET a pierdut aproximativ 44 de procente. Dupa 1998, cand indicele general al pietei s-a depreciat cu 50 de procente, BET a crescut in fiecare an, cea mai mare performanta fiind atinsa in 2002, cu o crestere de 120%.

In primul semestru al anului, BVB a avut o capitalizare de peste 20 milioane de euro, Bursa din Budapesta a avut aproximativ 24 milioane de euro capitalizare, iar cea din Sloavenia - in jur de 18 milioane de euro. Capitalizarea bursei poloneze a depasit in primul semestru valoarea de 121 milioane de euro, mai arata graficele realizate de institutie.

“Lichiditatea a fost pe parcursul anului sub celelalte burse din regiune, lucru explicat de lipsa investitorilor de calibru, dar si a free-float-ului redus al actiunilor cotate. Corelarea tendintei este mai accentuata la scaderi si amplitudinea mai mare in tara noastra”, a mai spus presedintele-director general al bursei.

Astfel, in primul semestru, lichiditatea medie zilnica la BVB nu a depasit 10 milioane de euro, fiind usor mai ridicata decat cea a Bursei Slovene si mult mai scazuta decat celelalte burse din regiune, conform datelor furnizate de BVB.

Presedintele Bursei spune ca iesirile strainilor nu au fost foarte dramatice

Pentru a contracara declaratiile conform carora in acest an am asistat la iesiri masive ale strainilor, BVB a pus la dispozitie grafice conform carora, exceptand luna ianuarie 2008 cand vanzarile strainilor au fost aproape duble fata de cumparari, diferentele nu sunt foarte mari.

Stere Farmache a explicat ca asistam la un balans in ce priveste cumpararile si vanzarile strainilor in Romania. “Acest balans poate fi vazut si dintr-o perspectiva macro, in sensul ca motivele principale se legau de turbulentele de pe pietele internationale si de scaderea aversiunii la risc a investitorilor”, a mai spus managerul bursei.

“Institutiile pietei de capital au functionat la parametrii normali, nu au fost anulari de tranzactii. Chiar daca veniturile bursei sunt in scadere, incercam sa urmam o politica de reducere a comisioanelor de tranzactionare”, a continuat acesta.

Farmache: Si BVB are intentii de expansiune

Presedintele Bursei a explicat ca Europa Centrala si de Est manifesta tendinte de interconectare – interes de expansiune regionala prin achizitionarea de pachete de actiuni sau chiar preluarea de burse.

Farmache nu a vrut sa nominalizeze institutiile care sunt interesate de preluarea unui pachet de actiuni de la BVB. Acesta a declarat ca este vorba atat de burse din regiune, mai mari decat BVB, dar si de burse mari. “Trebuie sa tinem cont si de faptul ca nu sunt foarte multe burse mari in Europa. Dar este inca prematur sa spunem daca vindem si cat vindem”.

In plus, aceasta tendinta este reciproca. Si BVB are intentii de expansiune, este atenta la tot ce se intampla pe arena internationala. “Daca proiectele noastre vor prinde contur, este posibil sa cerem si noi aliante”.

Statul ar trebui sa sprijine mai mult piata de capital

“Experienta in lucrul cu statul ne-a invatat ca drumul de la momentul in care statul anunta listarea unei companii pana la finaliarea procesului este foarte lung”, a spus Farmache.

Companiile din Ministerul Transporturilor si-au anuntat listarea, dar presedintele BVB crede ca sunt foarte putine sanse ca procesul sa se finalizeze pana la sfarsitul anului. “In cel mai optimist scenariu, la inceputul anului anului viitor”, afirma Farmache. Acesta a mai spus ca numai o decizie politica de oprire a listarii ar putea sa impiedice acest proces, chiar daca se anunta indelungat.

Dan Paul, vicepresedintele BVB si presedintele Asociatiei Brokerilor (foto), sustine ca in ultimii 5 ani lucrul cu statul s-a imbunatatit semnificativ. De exempul, programul “O piata puternica” s-a concretizat prin listarea Transgaz si Transelectrica si urmeaza si alti viitori emitenti.

“Statul ar putea sa faca mai multe pentru piata de capital, sa reduca taxele sau sa oblige fondurile de pensii sa investeasca in piata romaneasca. Speram ca viitorul guvern, oricare va fi acesta, sa inteleaga ca daca ajuta piata de capital, ajutat statul si economia tarii”, a mai spus Paul.


Citeste si