27 Octombrie 2008

Bursa din Viena a cazut cu 8,43% la mijlocul sedintei

Indicele ATX al bursei vieneze a coborit cu 8,43%, pana la 1700.32 puncte, la mijlocul sedintei bursiere de luni, asemanator cu tendinta burselor asiatice, informeaza AFP.

Deprecierea a fost generala pentru toate titlurile din componenta indicelui. Astfel, actiunile bancilor Raiffeisen International si Erste Bank Group s-au depreciat cu 17,04 %, respectiv 9,04%, pana la 21,57 euro/actiune si 16,19 euro/actiune, conform NewsIn.

Conform datelor bursei din Viena, titlurile Erste scadeau cu 6,8%, iar actiunile Raiffeisen se ieftineau cu 16,54%, la mijlocul sedintei de tranzactionare.

Titlurile companiei Austrian Airlines, a carei privatizare a fost amanata pana in 31 decembrie, s-au ieftinit cu 6,84%, pana la 2,86 euro.

In 22 octombrie, indicele ATX a scazut la inchiderea sedintei sub nivelul de 2.000 puncte, pentru prima data din 2004.



Citeste si