28 Octombrie 2008

Noile obligatiuni ale primariei Timisoara, fara noroc in prima zi

O noua serie de obligatiuni emisa de primaria Timisoara (TIM26C), cu o valoare de 30 milioane lei, a fost lansata ieri. Cea de-a treia transa de obligatiuni a autoritatii locale nu s-a bucurat de succes in prima zi, nefiind tranzactionata nicio unitate.

Se poate spune ziua de lansare a acestor obligatiuni nu a fost una buna in sine, deoarece dupa 38 de minute de la deschidere tranzactionarii, bursa a fost oprita temporar pe fondul scaderilor importante suferite de indicii bursieri.

Cele 300.000 de obligatiuni emise de municipiul Timisoara au o valoare nominala de 100 lei. Oferta primara de vanzare s-a derulat in perioada 23-27 iunie si a fost intermediata de BCR Securities.

Obligatiunile au scadenta in mai 2026, iar rambursarea principalului se va face in 70 de rate trimestriale. Totodata, primaria Timisoara va plati trimestrial o dobanda calculata pe baza mediei aritmetice a dobanzilor interbancare la trei luni, la care se adauga o prima de 0,1%.

In prezent, pe piata reglementata a Bursei de Valori Bucuresti (BVB) se mai tranzactioneaza inca doua transe de obligatiuni emise de primaria Timisoara in iulie si decembrie anul trecut, cu o valoare cumulata de 60 milioane lei si cu simbolurile TIM26A si TIM26B.

In cursul sedintei de tranzactionare de ieri au existat 6 tranzactii cu obligatiunile Bancii Carpatica (BCC09) si BCR (BCR09) in valoare totala de doar 1 milion de lei. Ambele obligatiuni cu scadenta in 2009 au inregistrat scaderi de 3,94 pentru BCC09 si 1,21% pentru BCR09.

Pe piata reglementata BVB sunt tranzactionate 18 emisiuni municipale, 4 emisiuni corporatiste si 24 de titluri de stat.



Citeste si