12 Noiembrie 2008

Impact si-a majorat valoarea nominala a actiunilor

Actionarii dezvoltatorului imobiliar Impact Developer & Contractor (IMP) au aprobat la adunarea generala din 10 noiembrie majorarea valorii nominale a unei actiuni la 1 leu, de la 0,10 lei, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucuresti (BVB).

Pentru fiecare pachet de 10 actiuni sau fractiune de pachet de 10 actiuni, fiecare actionar are dreptul la un vot.

Actionarii au decis si ratificarea deciziei consiliului de administratie privind modificarea conditiilor programului de rascumparare aprobat la adunarea generala din 19 aprilie, potrivit careia pretul minim de achizitie al actiunilor va fi pretul de piata de pe Bursa din momentul efectuarii achizitiei, iar pretul maxim - de 0,50 lei pentru o actiune (5 lei dupa consolidare), se mai arata in comunicat.

Impact Developer & Contractor Bucuresti are un capital social de 200 milioane lei, divizat in 2 miliarde de titluri cu valoarea nominala de 0,10 lei. Actionarii principali ai companiei sunt Dan Ioan Popp, cu o detinere de 27,96%, si Daniela Sandulescu, care controleaza 11,30% din totalul actiunilor.

Compania are o valoare de piata de 74,80 milioane lei (19,8 milioane euro), corespunzatoare ultimei cotatii de 0,0374 lei/titlu, stabilita in cadrul sedintei de tranzactionare din 7 noiembrie. Titlurile Impact se tranzactioneaza la prima categorie a Bursei de Valori, sub simbolul IMP.



Citeste si