SocGen isi continua achizitiile de actiuni BRD
Chiar si presedintele BRD a considerat ca actiunile propriei banci sunt atractive acesta cumparand in luna precedenta 7.000 de unitati pentru care a platit circa 7.000 euro.
In ultima saptamana, dupa anuntarea unui profit de 1,039 miliarde de lei (277 milioane euro) in primele noua luni, in crestere cu 52% fata de aceeasi perioada a anului trecut , SocGen a cumparat in fiecare zi actiunile bancii-fiica.
Astfel, Societe Generale si-a majorat participatia de 58,32%, anuntata la sfarsitul lunii august, cu 0,18%, achizitionand aproximativ 1,2 milioane actiuni de la inceputul lunii octombrie pana in prezent.
In sedinta de tranzactionare de ieri, titlurile BRD au incheiat ziua in scadere cu 2,99%, tranzactiile in valoare de 641.547 lei coborand cotatia finala la 8,1 lei/unitate. Capitalizarea bancii, la cotatia din ziua precedenta a scazut la 5,644 milioane lei (1,5 milioane euro).